Industria HORECA negociază cu Orban noi reguli pentru a putea redeschide restaurantele

”Reprezentanţii Guvernului şi cei din industria HORECA vor lucra, în cadrul unui grup comun, un set de reguli de protecţie sanitară, care să fie aplicat în unităţile de servire – restaurante – în perspectiva reluării activităţii acestora, atunci când evoluţia epidemiologică o va permite”, transmite Guvernul pe Facebook.

Premierul Ludovic Orban a menţionat că scopul acestui demers comun este ca împreună, autorităţi şi sectorul HORECA, să lucreze ”pentru siguranţa clienţilor şi pentru a le oferi încredere că atunci când restaurantele îşi vor relua activitatea serviciile vor fi oferite în condiţii de protecţie şi nu va exista riscul îmbolnăvirilor”.

Măsuri de sprijinire a turismului

”Reprezentanţii HORECA au apreciat măsurile de sprijinire a turismului cuprinse în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică şi au oferit sprijinul şi expertiza pentru pregătirea punerii lor în aplicare”, mai menţionează Guvernul.

Reprezentanţii HORECA au avut joi o întâlnire, la Palatul Victoria, cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

horecaredeschidere restaurante
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes