Infotrafic Vama Nădlac: Coloană de camioane pe zece kilometri la ieşirea din ţară

Centrul Infotrafic avertizează, miercuri, că este trafic intens la ieşirea din ţară spre Ungaria, ca urmare a implementării unei noi aplicaţii de verificare de către ţara vecină. La Nădlac, coloana de camioane depăşeşte zece kilometri.

”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că se înregistrează valori ridicate de trafic pe sensul de ieşire din ţară al autostrăzii A1 Deva-Nădlac – P.T.F. Nădlac, ca urmare a implementării unei noi aplicaţii la controlul de frontieră de către autorităţile maghiare, formându-se o coloană de autotrenuri de aproximativ 10 kilometri la punctul de trecere a frontierei, de la graniţa cu Ungaria”, a transmis, miercuri, Centrul Infotrafic.  

Poliţiştii recomandă şoferilor să opteze pentru celelalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim internaţional, de la frontiera cu Ungaria. 

Potrivit aplicaţiei Trafic Online a poliţiei de Frontieră, timpi mari de aşteptare se înregistrează, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, la Nădlac, Nădlac II şi Vârşand. Pentru ieşirea din ţară prin acest ultim punct, timpul de aşteptare este de 300 de minute.  

Poliţia de Frontieră anunţa, încă de marţi, că se înregistrează timpi mari de aşteptare pentru automarfare, la graniţa cu Ungaria, ca urmare a implementării unei noi aplicaţii la controlul de frontieră de către autorităţile de frontieră maghiare.

Trafcul transfrontalier se desfăşoară îngreunat, fiind înregistrate coloane de automarfare atât pe sensul de ieşire din România, cât şi pe cel de intrare.  

De asemenea, pe timpul nopţii traficul prin vămile Petea şi Urziceni a fost fi sistat temporar.  

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

asteptare nadlactrafic nadlacvama nadlac
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes