Economie

INS anunță scăderi semnificative atât ale importurilor, cât și ale exporturilor, față de 2019

Datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că exporturile României au scăzut cu 11% în primele 11 luni din 2020, la 57,1 miliarde euro, iar importurile au scăzut cu 7,7%, la 73,53 miliarde euro, faţă de perioada similară din 2019.

”În perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2020, exporturile FOB au însumat 57,102 miliarde euro,iar importurile CIF au însumat 73,536 miliarde euro. În perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2020, exporturile au scăzut cu 11%, iar importurile au scăzut cu 7,7%, comparativ cu perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2019. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2020 a fost de 16,433 miliarde euro, mai mare cu 908,7 milioane euro decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2019”, arată datele INS.

În luna noiembrie 2020, exporturile FOB au însumat 6,029 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 7,603 miliarde euro, rezultând un deficit de 1,573 miliarde euro. Faţă de luna noiembrie 2019, exporturile din luna noiembrie 2020 au crescut cu 0,6%, iar importurile au crescut cu 1,5%.

În primele 11 luni din 2020, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,4% la export şi 37% la import) şi alte produse manufacturate (30,4% atât la export cât şi la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în primele 11 luni din 2020 a fost de 42,235 miliarde euro la expedieri şi de 54,12 miliarde euro la introduceri, reprezentând 74% din total exporturi şi 73,6% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada ianuarie – noiembrie 2020 a fost de 14,867 miliarde euro la exporturi şi de 19,415 miliarde euro la importuri, reprezentând 26% din total exporturi şi 26,4% din total importuri.

Soldul balanţei comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB şi a importului CIF, ca diferenţă între acestea. Soldul negativ al balanţei comerciale se numeşte deficit, iar cel pozitiv se numeşte excedent.

Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord. Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţăriiimportatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Comparatoarele de TARIFE la gaze naturale şi energie electrică sunt disponibile pe site-ul Consiliului Concurenţei

Mihnea Tudor

Reactorul 1 al centralei nucleare Cernavodă va fi oprit controlat în noaptea de vineri

Gloria Pascu

Românii și-au investit masiv banii pe pieţele internaţionale. Topul investițiilor

Mihnea Tudor

BNR a anunțat valoarea datoriei externe a României. Cu cât a crescut într-un an

Saghin Cristian

INS nu ne dă vești bune: Economia României a scăzut cu 5% în 2020

Daniela Arnăutu

ANAF le trimite scrisori românilor care au datorii la stat. Eșalonarea obligațiilor, cea mai solicitată opțiune

Daniela Arnăutu

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »