Sanatate

INS dezminte informația că avem un prim pacient cu Covid și virus gripal

Conferenţiarul doctor Milena Man, medic primar pneumolog la Spitalul de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca, a anunţat la Ştirile Pro TV că în România a fost înregistrat primul caz de COVID-19 şi gripă, detectate simultan la aceeaşi persoană. Însă, Stirile Pro TV relatează că informaţia a fost, însă, infirmată de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Citând INSP, Stirile Pro TV anunţă că informaţia furnizată de medicul Milena Man nu se confirmă.

ŞTIREA INIŢIALĂ – ”A fost raportat la nivelul ţării primul pacient cu Covid, la care s-a confirmat şi infecţia Covid şi infecţia cu virusul gripal. Vaccinarea antigripală trebuie să o facem cei care sunt expuşi la risc, cei care au comorbidităţi. Ceilalţi, putem doar să ne … nu există vaccin pentru întreaga populaţie, deci în această situaţie trebuie să vedem cum ne protejăm, încercând să evităm contactul cu pacienţi care ar putea să fie infectaţi.” – a declarat doctorul Milena Man la Ştirile Pro TV.

Milena Man spune că dificil în această perioadă de pandemie este faptul că nu pot fi deosebi simptomele de gripă de cele care ar putea indica infectarea cu Covid-19.

”Pe scurt, nu putem să le deosebim unele de altele. Atât gripa, cât şi infecţia cu Covid pot să arate la fel. Infecţia cu Covid, suplimentar, poate să fie asimptomatică. Din păcate s-a înregistrat şi primul caz care avea, nu în Cluj, avea amândouă infecţiile”, a mai spus, citat de news.ro, medicul primar pneumolog de la Spitalul de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca.

Alte știri de interes

BESMAX PHARMA DISTRIBUTION, donatoare de aparate de plasmafereză: Susținem demersul MAI de a crea o bancă de plasmă convalescentă

Saghin Cristian

Prima bancă de plasmă convalescentă, pentru tratarea pacienţilor bolnavi de COVID, va funcționa la MAI

Mihnea Tudor

Buzău este judeţul cu cel mai mare număr de donatori de plasmă umană hiperimună, folosită în tratamentul unor pacienţi cu COVID-19

Gloria Pascu

Ludovic Orban: Jogging în aer liber, fără mască. Ce alte măsuri sunt în vigoare

Mihnea Tudor

Arafat: Cel puţin până la primăvară sau chiar vara anului viitor nu vom sta liniştiţi, va trebui să învăţăm să trăim cu virusul respectând toate regulile. Sărbătorile de iarnă ar trebui să fie adaptate acestui virus

Mihnea Tudor

Toate paturile de la ATI sunt ocupate, cazurile sunt severe. Beatrice Mahler atrage atenția că medicii sunt extenuați

Gloria Pascu

Cum vor fi Sărbătorile de Iarnă? Vom avea Crăciun? Raspunsul medicului Virgil Musta

Gloria Pascu

Borna 5000 a fost depășită. Un nou record negativ la numărul de infectări în România

Gloria Pascu

Bilanț coronavirus România – Un nou record de infectări, la limita a 5000 de cazuri – 22 octombrie 2020

Gloria Pascu

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »