Economie

INS nu ne dă vești bune: Economia României a scăzut cu 5% în 2020

INS nu ne dă vești bune: Economia României a scăzut cu 5% în 2020
INS nu ne dă vești bune: Economia României a scăzut cu 5% în 2020

Produsul Intern Brut a scăzut în primele nouă luni ale anului trecut, comparativ cu perioada similară din 2019, cu 5% pe seria brută şi cu 4,5% pe seria ajustată sezonier, în timp ce în trimestrul 3 din 2020 economia a înregistrat o scădere cu 5,7% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier, faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, potrivit datelor publicate, marți,de Institutul Naţional de Statistică (INS).

”Faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere cu 5,7% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier. În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2020, Produsul Intern Brut a scăzut, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2019, cu 5% pe seria brută şi cu 4,5% pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial nu s-a modificat, ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul III 2020, faţă de varianta provizorie (1), publicată în comunicatul de presă din 8 decembrie 2020”, se arată în informarea INS.

Estimările “semnal”, precum şi cele provizorii ale Produsului Intern Brut trimestrial sunt afectate de dificultăţile create de criza pandemică şi de instituirea stării de urgenţă şi a stării de alertă.

”Aceste dificultăţi au fost legate de colectarea datelor de bază care reprezintă intrări pentru conturile naţionale şi s-au concretizat printr-o creştere a ratei de non-răspuns. Pentru completarea informaţiilor au fost utilizate surse alternative pentru a diminua, cât mai mult posibil, efectele acestor cauze asupra calităţii indicatorilor produşi. Conform practicii curente, datele publicate astăzi vor face obiectul unor revizuiri, conform calendarului comunicatelor de presă şi a politicii de revizuire a conturilor naţionale publicate pe site-ul INS, pe măsură ce noi surse de date devin disponibile. În condiţiile actuale, revizuirile ar putea fi mai mari decât de obicei”, arată datele INS, potrivit news.ro.

Pe seria ajustată sezonier, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2020 a fost de 259,597 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5,8% faţă de trimestrul II 2020 şi în scădere cu 5,7% faţă de trimestrul III 2019.

Produsul Intern Brut estimat pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2020 a fost de 769,494 miliarde lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 4,5% faţă de primele nouă luni din 2019.

Pe seria brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2020 a fost de 285,216 miliarde lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 5,7% faţă de trimestrul III 2019.

Produsul Intern Brut estimat pentru primele nouă luni din 2020 a fost de 724,312 miliarde lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 5% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2019.

În trimestrul III 2020, în varianta provizorie (2), dinamica PIB s-a majorat cu 0,3 puncte procentuale (de la 94% la 94,3%), în timp ce dinamica valorii adăugate brute nu s-a modificat, comparativ cu varianta provizorie (1).

Volumul valorii adăugate brute a înregistrat modificări mai importante în: Activităţi de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii (+5,3 puncte procentuale), de la 70,9% la 76,2%; Comerţ cu amănuntul şi ridicata; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (-1,3puncte procentuale), de la 96,8% la 95,5%; Informaţii şi comunicaţii (+0,9 puncte procentuale), de la 106,5% la 107,4%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB în trimestrul III 2020, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al administraţiilor publice, de la 0,0% la +0,4%, ca urmare a creşterii volumului său de la 99,7% la 102,8%; exportul de bunuri şi servicii, de la -3% la -2,3%, ca urmare a majorării volumului său de la 91,7% la 93,6%.

Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial pentru perioadele anterioare nu s-a modificat semnificativ ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul III 2020 faţă de varianta provizorie (1), publicată în Comunicatul de presă din 8 decembrie 2020.

Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Comparatoarele de TARIFE la gaze naturale şi energie electrică sunt disponibile pe site-ul Consiliului Concurenţei

Mihnea Tudor

Reactorul 1 al centralei nucleare Cernavodă va fi oprit controlat în noaptea de vineri

Gloria Pascu

Românii și-au investit masiv banii pe pieţele internaţionale. Topul investițiilor

Mihnea Tudor

BNR a anunțat valoarea datoriei externe a României. Cu cât a crescut într-un an

Saghin Cristian

ANAF le trimite scrisori românilor care au datorii la stat. Eșalonarea obligațiilor, cea mai solicitată opțiune

Daniela Arnăutu

Prăbușire pe piața criptomonedelor: În 24 de ore, valuta digitală a pierdut 170 de miliarde de dolari

Daniela Arnăutu

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »