Întâlnire Kovesi – Roberta Metsola – Cele două au discutat despre rolul Parchetului European în asigurarea respectării depline a sancţiunilor legate de invazia Rusiei

Stiri pe scurt - stiripescurt.ro

Stiri pe scurt - stiripescurt.ro

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, s-au întâlnit, miercuri, şi au discutat despre rolul Parchetului European în asigurarea respectării depline a sancţiunilor legate de invazia Rusiei. Kovesi a anunţat ulterior că se simte încurajată de susţinerea preşedintelui PE pentru o ”revizuire serioasă” a Regulamentului EPPO.

Roberta Metsola a anunţat, miercuri, pe Twitter, că a avut o ”bună întâlnire” cu procurorul-şef european Laura Kovesi.

”Parlamentul European sprijină pe deplin Parchetul European în investigarea infracţiunilor financiare transfrontaliere. Banii contribuabililor din UE trebuie să fie protejaţi”, a scris Metsola pe Twitter.  

Aceasta a adăugat că s-a discutat ”despre rolul potenţial al EPPO în asigurarea respectării depline a sancţiunilor legate de invazia Rusiei”.  

La rândul său, Kovesi a precizat că s-a simţit încurajată de deschiderea preşedintelui Parlamentului European ”pentru o revizuire serioasă a Regulamentului EPPO cât mai curând posibil”.  

Uniunea Europeană a impus mai multe valuri de sancţiuni Rusiei şi cetăţenilor săi după invadarea Ucrainei.  

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

kovesi metsola
redactia

Alte stiri de interes