Interzis în Grecia! Condițiile pentru turiştii care vor să-și petreacă vacanța aici

Condițiile pentru turiştii care vor să-și petreacă vacanța în Grecia
Condițiile pentru turiştii care vor să-și petreacă vacanța în Grecia

Persoane vaccinate împotriva covid-19, care au anticorpi sau care prezintă teste negative covid-19 pot veni în Grecia în vară, a anunţat miercuri ministrul grec al Turismului Harry Theocharis, relatează Reuters.

Turismul reprezintă principala sursă de venit a Greciei, care cere insistent ca sectorul să fie deschis printr-un certificat de vaccinare european.

Turismul reprezintă aproximativ o cincime din economia greacă, iar unul dintre cinci muncitori greci lucrează în turism, care s-a prăbuşit anul trecut din cauza pandemiei Covid-19.

Atena vrea să-şi deschidă sezonul estival până la jumătatea lui mai, a anunţat marţi Theocharis, de la Muzeul Acropolei din Atena, într-o intervenţie la Salonul ITB din Berlin.

Grecia este pregătită cu un protocol complet de vara lui 2021”, anunţă el.

Turiştii vor fi bineveniţi dacă se vaccinează înaintea călătoriei sau au anticorpi sau prezintă un test negativ (covid-19). Toţi turiştii vor fi testaţi aleatoriu”, spune ministrul.

Autorităţile elene vor vaccina cu prioritate angajaţii din sectorul hotelier, după vaccinarea celor mai vulnerabili dintre greci şi urmează să impună obligativitatea unei testări covid-19 frecvente, anunţă Theocharis.

Atena a plasat în izolare mai multe părţi ale Greciei, în lupta împotriva răspândirii noului coronavirus, în urma unei creşteri puternice a contaminărilor, care a exercitat presiuniasupra sistemului grec al sănătăţii, însă este una dintre ţările europene mai puţin afectate de pandemie, înregistrând 7.000 de morţi din cauza Covid-19.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

concediu greciaconditii concediu greciaconditii intrare greciamasuri siguranta greciavacan ta greciavacanta grecia
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes