stiripescurt.ro
Ce mai citim pe net

Ioana Constantin și-a dat demisia din PMP: ”Nu m-au impresionat nici mașinile cu șofer și nici holurile lungi ale instituțiilor.”

Ioana Constantin şi-a anunţat demisia din PNP, unde era vicepreşedinte, printr-un mesaj pe reţea de socializare, prin care critică atitudinea conducerii formaţiunii politice din ultimele zile.

Aceasta acuză tatonările făcute în ultimele zile în spaţiul politic, inclusiv o eventuală fuziune cu PNL, dar şi o serie de afirmaţii defăimătoare. „Mulțumesc pentru tot, PMP! A fost o mare onoare și un drum extraordinar! Demisionez astăzi din funcția de Vicepreședinte PMP, dar și din partid. Am reprezentat cu multă onoare acest partid. A fost o onoare să candidez de două ori alături de Președintele Traian Băsescu și să fac o echipă excepțională cu Eugen Tomac și Marius Pașcan. Am un respect foarte mare pentru colegii din filialele partidului, pentru fiecare membru și simpatizant al PMP. Vă mulțumesc cu toată inima tuturor celor care ați făcut campanie pentru PMP. Voi ați fost și sunteți sufletul PMP! Vă mulțumesc celor care ne-ați votat de-a lungul timpului. A fost o anume stare de spirit, prefer să îmi amintesc totul exact ca în pozele acestea, dincolo orice parte dificilă, de orice conflict, de orice denigrare. A meritat. MULȚUMESC!

În spațiul public, am fost mereu o voce onestă, am promovat mereu politici de dreapta, conservatoare. Rămân un om de dreapta, cu puternice valori creștin-democrate asumate, o unionistă convinsă, chiar dacă în afara politicii. În tot ce am făcut în acești ani, am respectat România. Mi-e dragă țara aceasta cu toate bunele și relele ei.

Cred că declarațiile și acțiunile contradictorii din spațiul public cu privire la o eventuală apropiere a Partidului Mișcarea Populară de partide extremiste și pro-rusești cum este AUR, dar și discuțiile neasumate privind PNL au pus partidul într-o situație delicată, inacceptabilă atât în raport cu electoratul și membrii, precum și în raport cu presa și cu alte forțe politice.

S-a discutat mult despre o fuziune și despre funcții pe care eu sau alți colegi am fi urmat să le primim. Resping categoric campania aceasta de denigrare și plină de intoxicări coordonată chiar din interiorul partidului, un mod de a face lucrurile care nu a fost niciodată o caracteristică a PMP. Totuși, faptele se aud mai tare decât gălăgia mincinoasă. Așa că aș vrea numai să amintesc că în februarie 2020, am demisionat din funcția de Secretar de Stat în Guvernul PNL-Orban. Am fost singurul membru PMP care și-a dat demisia atunci. Restul intoxicărilor din spațiul public sunt azi despre lipsa de caracter a altora. Eu proba caracterului față de partid am dat-o atunci.

Nu am cerut niciodată funcții, ci am renunțat de multe ori la ele și la diferite beneficii pe care le-aș fi putut avea. Nu m-au impresionat nici mașinile cu șofer și nici holurile lungi ale instituțiilor. Nu am făcut jocuri politice și nici nu am avut interese personale. De aceea, vă pot privi în ochi fără să îmi fie rușine.

Sunt recunoscătoare pentru culoarul politic pe care PMP mi l-a oferit. Am candidat cu multă onoare în numele acestui partid, atât pe listă, cât și uninominal. Am condus, ca șefă de campanie, două campanii naționale ale PMP, una în care PMP a obținut 6% și al treilea număr de aleși locali la nivel național – în principal, datorită candidaturii domnului președinte Traian Băsescu, și una în care PMP a ratat intrarea în Parlamentul României la 3700 de voturi. Cunosc și bucuria succesului și dezamăgirea dură a eșecului la limită. Am fost alături de candidatul PMP T. Paleologu la alegerile prezidențiale din 2019 în toate deplasările interne și am coordonat campania cu aceeași responsabilitate. A fost o campanie grea, dar uneori îmi lipseste umorul lui Toader. Probabil nu îl va mai convinge nimeni să candideze, dar l-aș mai susține și vota pentru funcția de președinte al României.

Am candidat pe lista pentru Parlamentul European în 2019, pe locul al 3-lea, și cred că și atunci am reprezentat partidul corespunzător. În fiecare campanie electorală, am ajuns în minimum 30 de județe din țară. Am avut o colaborare corectă cu filialele PMP din funcția de secretar general adjunct al partidului. Am muncit enorm, cunosc perfect lupta pe care o dă un partid mai mic în teren.

PMP a fost singurul partid care, în mod onest, a promovat unionismul, valorile creștine, eliminarea pensiilor speciale, revenirea la 2 tururi de scrutin, reducerea numărului de parlamentari la 300, o nouă lege a sănătății si multe alte proiecte.

Mulțumesc pentru fiecare mână strânsă, pentru fiecare gând bun, pentru fiecare sfat, pentru critici. Iubiți România!”, a scris pe pagina sa de socializare Ioana Constantin.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Virgil Popescu: Investim în dezvoltarea infrastructurii rutiere a județului Mehedinți!

Mihnea Tudor

Ciolacu: Vom reduce la jumătate numărul consilierilor de la cabinetele demnitarilor

Mihnea Tudor

Europarlamentarul Rareș Bogdan anunță încă 100 de milioane de euro în plus pentru fermierii români, în urma cererii adresate de el președintei Ursula von der Leyen

Mihnea Tudor

VIDEO – Rareș Bogdan trage un semnal de alarmă de la Strasbourg: ”România este statul cel mai europesimist. Există garduri chiar acum în interiorul UE”

Cristian Saghin

Dacian Cioloş despre jocul PSD şi soluţiile la criza cerealelor: În loc să îşi trimită scrisori sie însuşi, Ciolacu ar face bine să caute un nou ministru al Agriculturii

Cristian Saghin

VIDEO din interior cu momentul exploziei care l-a ucis pe vloggerul Tatarski, în cafeneaua din Sankt Petersburg

Mihnea Tudor

Dan Motreanu, dezamăgit de modul în care Ministerul Agriculturii a negociat acordarea compensaţiilor pentru fermierii români: Ţara noastră va primi cea mai mică sumă

Mihnea Tudor

”Minunea Aurescu”: Eșecul unei candidaturi politice ratate din partea PSD. Ben Oni Ardelean: S-a întâmplat doar pentru că un vot individual nu l-ar fi calificat niciodată într-un guvern PNL

Cristian Saghin

Rareș Bogdan, reacție către ministrul Aurescu: Nu vă lăsați manipulați de agenții dezinformării putiniste! Ajutorul acordat Ucrainei trebuie să continue fără echivoc

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »