Ioana Mihăilă anunță că în PNRR sunt alocate fonduri pentru dotarea cabinetelor medicilor de familie, cu prioritate din mediul rural

Ioana Mihăilă anunță că în PNRR sunt alocate fonduri pentru dotarea cabinetelor medicilor de familie, cu prioritate din mediul rural
Ioana Mihăilă anunță că în PNRR sunt alocate fonduri pentru dotarea cabinetelor medicilor de familie, cu prioritate din mediul rural

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat, sâmbătă, în timpul unei vizite în judeţul Vaslui. unde participă la campania de vaccinare anti-COVID, că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt prevăzute sume care să permită dotarea a cel puţin 3000 de cabinete ale unor medici de familie.

„În PNRR am prevăzut alocarea unei sume considerabile pentru dotarea cabinetelor din asistenţa medicală primară, adică a medicilor de familie, prioritizând medicii de familie şi cabinetele din mediul rural, astfel încât serviciile  de bază şi cele de un grad mediu de complexitate să fie aduse cât mai aproape de pacienţi. Practic, ce am prevăzut este dotarea a minimum 3000 de cabinete de medici de familie”, a afirmat Ioana Mihăilă

De asemenea, ministrul sănătății a mai subliniat și importanţa prevenţiei în sănătate.

„Cred că această pandemie ne-a dat o lecţie foarte bună şi ne-am amintit încă o dată cât de importantă este îngrijirea medicală pre-spitalicească, în prevenţie, în diagnostic precoce, în tratamentul şi monitorizarea pacienţilor cronici şi de fapt o mare parte a  Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă se axează tocmai pe investiţii şi pe măsuri menite să crească accesul şi complexitatea serviciilor în asistenţa pre-spitalicească”, a declarat Mihăilă. 

Aceasta a anunţat că au fost modificate criteriile pe baza cărora unităţile sanitare care au acordat asistenţă medicală patologiei COVID pot organiza activitatea în aşa fel încât să fie permis accesul pacienţilor non COVID în aceste unităţi.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

bani cabinete medici familie ioana mihaila ministrul sanatatii pnrr rural
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes