Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), marţi de la ora 10.00, la Palatul Cotroceni, iar printre temele înscrise pe agendă se numără evoluţiile privind situaţia de securitate din Marea Neagră, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei şi a intervenţiilor externe asupra Republicii Moldova, precum şi concepţia dezvoltării aviaţiei militare române.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc marţi, începând cu ora 10:00, la Palatul Cotroceni.
„Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la evoluţiile privind situaţia de securitate din Regiunea Mării Negre, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei şi a intervenţiilor externe asupra procesului democratic din Republica Moldova. De asemenea, se va analiza şi concepţia dezvoltării aviaţiei militare române”, mai precizează comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
La şedinţa Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, mai precizează sursa citată.
Comenteaza cu profilul facebook