Iohannis, arată cu degetul spre Rusia: Este inadmisibil să lăsăm Moldova pradă unor dezinformări. Alte declarații despre pensiile speciale și ajutorul mic de la UE pentru fermieri

23.03.2023
13:20

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi la Bruxelles, că este inadmisibil ca Republica Moldova să fie lăsată „pradă unor dezinformări, unor atacuri hibride şi unor ameninţări verbale din partea Rusiei”, şi a anunţat că a reuşit să introducă un punct suplimentar pe agenda reuniunii Consiliului European un pasaj relevant pentru Republica şi anume acordarea unui ajutor suplimentar consistent din partea UE.

„Un punct special pe care l-aş menţiona, în concluzii noi am reuşit, colegele şi colegii noştri s-au implicat foarte mult, am reuşit să includem un pasaj relevant pentru Moldova. Moldova va primi un ajutor suplimentar, consistent, un sprijin din partea UE şi acest lucru credem că este foarte important pentru Moldova, evident, dar şi pentru noi şi pentru toată Europa, fiindcă este inadmisibil să lăsăm Moldova pradă unor dezinformări, unor atacuri hibride şi unor ameninţări verbale din partea Rusiei. Acest lucru nu poate să rămână aşa”, a explicat Klaus Iohannis, joi înaintea participării la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Întrebat care este situaţia pachetului de sancţiuni propusă de către România, în urmă cu o lună la Consiliul Afaceri Externe, cu privire la entiăţile proruse din Republica Moldova şi dacă va fi adoptat până la finalul preşedinţiei suedeze a Consililului UE, şeful statului a răspuns: „Discuţiile continuă şi vor continua până când vom găsi soluţii comune”.

„România este foarte fermă în această privinţă, însă nu suntem singuri şi trebuie să fie toată lumea de acord cu un pachet de sancţiuni. E doar o faţetă din ceea ce trebuie făcut pentru ca Moldova să treacă cu bine prin această fază dificilă. Mai sunt şi multe alte lucruri şi sunt destul de optimist că vom reuşi să creştem implicarea europeană în soluţionarea problemelor moldoveneşti”, a completat preşedintele Iohannis.

Iohannis, despre pensiile speciale:

Iohannis a afirmat, despre pensiile speciale şi faptul că există voci care spun că România ar fi dispusă să renunţe la nişte bani europeni pentru a salva pensiile speciale, că trebuie văzut fondul problemei şi anume faptul că reforma pensiilor trebuie realizată în aşa fel încât să fie un sistem echitabil şi sustenabil, iar pensionarii să poată avea pensie decentă şi 10-20 de ani de acum încolo.

„Trebuie să vedem fondul problemei. Sistemul de pensii trebuie să fie sustenabil. Asta înseamnă că pensionarii trebuie să îşi primească drepturile pentru viaţă muncită, dar trebuie să avem grijă ca şi peste 10-20 de ani ei să îşi primească pensia. Asta înseamnă să fie sistemul sustebanil şi scopul reformei acesta este – pentru a crea un sistem corect, echitabil, sustenabil. Şi exact asta trebuie să fie proiectul pe care mă aştept să îl înainteze ministerul de resort şi coaliţia. (…) Trebuie să ne amintim care e fondul discuţiei şi fondul discuţie este că pensionarii au dreptul la pensia lor, una din care pot trăi, echitabilă şi care e garantată a la long”, a explicat Klaus Iohannis, întrebat joi, înaintea participării la Consiliul European, despre faptul că cei de la Comisia Europeană spun că România încă nu îndeplineşte jalonul din PNRR privind pensiile speciale şi faptul că e avansată varianta de a pierde bani europene pentru a salva pensiile speciale.

Despre faptul că CE va aloca doar 10 milioane euro pentru fermieri

Preşedintele a afirmat că cei din Comisia Europeană trebuiau să ţină cont de faptul că România a făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina către pieţele lumii. „Este regretabil că astfel de abordări ultra birocratice pun sub semnul întrebării buna credinţă a Comisiei”, a adăugat şeful statului.

„Situaţia se prezintă la modul următor: Ministerul Agriculturii livrează date Comisiei Europene. Comisia Europeană foloseşte o formulă de calcul, fără să negocieze cu nimeni, şi acordă anumite ajutoare. Este posibil ca datele furnizate de Minister să nu fi fost gândite profund, dar nu le-am văzut şi nu pot să le comentez. Este, pe de altă parte, foarte ciudat ca în Comisia Europeană pe aceste speţe să nu se negocieze nimic, ci să se folosească formule. Aceste lucruri nu pot fi rezolvate, după părerea mea, contabiliceşte. Sunt chestiuni complicate. Trebuie să ţinem cont sau cel puţin trebuia Comisia Europeană să ţină cont de faptul că noi am făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre pieţele lumii. Nu au făcut-o. Nu ştiu de ce nu au făcut-o, dar vom afla. Este regretabil că astfel de abordări ultra birocratice pun sub semnul întrebării buna credinţă a Comisiei”, a afirmat Klaus Iohannis, chestionat despre subiect şi dacă a primit explicaţii de ce a fost alocată această sumă mică României şi cine s-ar face vinovat pentru asta.

Comisia Europeană a anunţat, luni, că vrea să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, o rezervă în valoare totală de 56,3 milioane euro, finanţată din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), pentru a compensa pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina  şi pentru a limita impactul dezechilibrelor pieţei.

Prin urmare, CE a propus alocarea sumei de 29,5 milioane euro pentru Polonia, suma de 16,75 de milioane euro pentru Bulgaria, iar 10,05 milioane euro pentru România. Totodată, Comisia Europeană va autoriza cele trei state să dubleze sumele alocate, prin ajutoare de stat.

Ministrul Agriculturii Petre Daea a explicat că a făcut tot ceea ce a trebuit pentru ţară şi pentru fermieri, după ce Comisia Europeană a decis să aloce României doar 10,05 milioane euro, din rezerva UE, drept compensaţii pentru producătorii supuşi şocului importurilor de cereale din Ucraina, mai puţin decât Bulgaria şi Polonia. El a adăugat că suma de la CE se va dubla cu suma care va fi alocată de la bugetul statului, „în aşa fel încât să dăm sprijin fermierilor care au cereale în magazii şi nu comercianţilor de cereale”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

amenintari rusiaiohannis moldovaiohannis pensii spceialereforma pensii specialerusia moldova
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes