Iohannis și Orban, dați în judecată de Igor Dodon

Igor Dodon, încă președintele Moldovei, i-a dat în judecată pe preşedintele României Klaus Iohannis şi pe premierul Ludovic Orban. Igor Dodon susţine că cei doi oficiali români au contribuit la înfrângerea sa.

“Mai multe publicaţii notează că în urmă cu două săptămâni, mai exact pe 16 noiembrie, avocatul lui Igor Dodon a depus o cerere prin care solicita să se constate implicarea în campania electorală pentru prezidenţialele din 1 şi respectiv 15 noiembrie a unor cetăţeni străini.

Este vorba despre preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban şi preşedinta formaţiunii Uniunea Creştină democrată din Germania Annegret Kramp-Karrenbauer”, precizează Antena 3.

Practic, Dodon spune că cele trei persoane, prin implicarea lor, au contribuit la înfrângerea sa în alegerile prezindenţiale de anul acesta, din Moldova.

După ce au analizat cererea propusă de Igor Dodon, magistraţii Curţii Supreme de Justiţie au trimis documentul spre examinare la Judecătoria Chişinău. Atunci judecătorul a decis declinarea competenţei şi a dispus transmiterea acesteia către Curtea de Apel Chişinău.

Trei zile mai târziu, pretinsa acţiune înaintată de Dodon a fost declarată inadmisibilă pe motiv că aceasta nu corespundea exigenţelor legale. Completul de judecători precizează că în cererea sa, Dodon nu a invocat pretenţii clare, mai relatează sursa citată.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

dodon judecata iohannisigor dodonorban iohannis la judecata
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes