Parlament, președinție

Iohannis, sprijin pentru Cabinetul Cîțu: Chestiunea guvernamentală nu este absolut deloc îngrijorătoare. Avem un guvern care merge mai departe

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Berna, Elveţia, întrebat despre mesajul pe care îl transmite în contextul în care România se confruntă cu o criză guvernamentală, că aceasta „nu este absolut deloc îngrijorătoare”. „Avem un guvern care merge mai departe”, a afirmat el.

„Aspectele economice au constituit o parte semnificativă din dialogul pe care l-am avut cu domnul preşedinte. Avem investiţii foarte importante şi de mare succes, investiţii elveţiene, în România şi acest trend va continua. Este clar că pentru a avea succes în continuare în această relaţie, trebuie să încurajăm mai mulţi investitori. Şi pot să vă spun, sper că sunt în asentimentul domnului Preşedinte, că planifică domnia sa pentru anul viitor o delegaţie cu profil economic pe care domnia sa o va conduce în România pentru a explora alte şi alte posibilităţi pentru colaborare şi pentru firmele elveţiene şi l-am încurajat mult pe domnul preşedinte să organizeze această delegaţie. Vor avea, evident, tot sprijinul meu şi al colegelor şi colegilor mei pentru a găsi cele mai bune căi de promovare. Iar chestiunea guvernamentală nu este absolut deloc îngrijorătoare. Avem un guvern care merge mai departe, chiar împreună cu mine este domnul ministru al Afacerilor Externe şi ştiu că cei doi miniştri de externe au avut, de asemenea, o discuţie foarte bună împreună. Deci, din acest punct de vedere, nicio îngrijorare”, a declarat Klaus Iohannis.

El a susţinut joi, la Berna, declaraţii de presă comune cu preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Guy Parmelin.

Preşedintele Klaus Iohannis a intervenit, sâmbătă, în scandalul din coaliţia guvernamentală, afirmând, într-o postare pe Facebook, că noua alianţă între USR PLUS şi AUR riscă să compromită pachetul de reforme al coaliţiei de guvernare. „Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicaţiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR şi să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să îşi respecte electoratul şi să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliţie o soluţie viabilă şi raţională de a debloca actuala situaţie”, a adăugat şeful statului.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Iohannis, un nou atac la USR: Crizatorii! Se prefigurează o nouă majoritate în Parlament

Mircea Furdu

Iohannis: Este regretabil, dar trebuie să instituim restricţii, care vor intra în vigoare de luni

Mihnea Tudor

Guvernul Cioloş nu a trecut de votul Parlamentului

Mihnea Tudor

Guvernul Cioloş în Parlament – Kelemen Hunor, către USR: Stimaţi colegi, aţi cam rămas singuri

Mihnea Tudor

Dacian Cioloş, înainte de votul de încredere în Parlament: Sper în înţelepciunea parlamentarilor

Mircea Furdu

Președintele anunță noi măsuri restrictive: „Este o perioadă a suferinței, o dramă națională de proporții teribile”. Ședința, mâine

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »