Ioana Mihăilă este OFICIAL noul ministru al Sănătății. Iohannis a semnat

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind numirea Ioanei Mihăilă în funcţia de ministru al Sănătăţii, potrivit administrației prezidențiale.

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 21 aprilie 2021, decretul de numire în funcția de membru al Guvernului a doamnei Ioana Mihăilă, ministrul sănătății.

Ceremonia de depunere a jurământului va avea loc la Palatul Cotroceni, la ora 18,15”, este comunicatul președinției.

Ioana Mihăilă a fost propusă de USR PLUS pentru această funcţie.

“Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic şi cunosc îndeaproape care este situaţia din spitale şi cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluţii ferme şi clare şi asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister – să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat. Rămân consecventă angajamentelor pe care mi le-am asumat ca secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: refacerea infrastructurii de sănătate, sprijinirea segmentului ambulatoriu şi a medicinei de familie, precum şi alocarea finanţărilor pe criterii obiective. Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esenţial al mandatului meu”, a declarat Ioana Mihăilă, potrivit unui comunicat transmis de USR PLUS.

Ioana Mihăilă s-a născut în 1980 şi este de profesie medic primar endocrinolog. Ea a fost numită în funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii la începutul anului 2021. În această calitate, a coordonat activităţile de gestionare a investiţiilor în sistemul medical românesc din fonduri externe şi elaborarea componentei de sănătate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ioana mihailaministrul sanatatii ioana mihaila
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes