Ionuț Stroe: Moţiunea de cenzură anunţată de USR nu are nicio şansă de reuşită

08.10.2024
20:40

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat marţi că moţiunea de cenzură pe care USR doreşte să o iniţieze împotriva Guvernului nu are nicio şansă de reuşită, adăugând că partidul nu va da nicio directivă pentru parlamentarii săi.

“Nu se va da nicio directivă. Orice om raţional, cu atât mai mult politicieni responsabili, ştie foarte clar că un asemenea demers nu are nicio şansă de reuşită şi, mai mult decât atât, hai să ne aducem aminte – în 2021, când USR ne-a trimis în această situaţie prin a face acest compromis politic cu PSD, la vremea respectivă au plecat de la guvernare, au abdicat de la responsabilitatea asumată în momentul în care au construit un guvern alături de noi şi au semnat chiar o moţiune de cenzură atunci chiar împreună cu cei de la AUR. Dacă cer responsabilitate, dacă îşi doresc raţiune şi seriozitate, altfel se fac lucrurile”, a declarat Stroe, la sediul central al PNL.

El a apreciat că un astfel de demers trebuia precedat de un dialog.

“Un demers serios, un demers raţional, un demers de forţă, în mod evident trebuie precedat de un anume dialog pe care trebuie să-l porţi. Acum, probabil campania electorală foarte multora le generează un anume comportament care eu cred că ar trebui să fie unul responsabil. Lupta cu PSD se poartă cu forţa, se poartă cu responsabilitate, lupta cu PSD trebuie dusă mai mult decât la nivel declarativ. Doamna Lasconi are încă posibilitatea de a onora invitaţia la dialog pe care i-am lansat-o acum ceva vreme şi bineînţeles un asemenea demers să-l discutăm dacă este cazul. Cred că orice om raţional, cu atât mai mult un partid responsabil ştie foarte bine că într-o lună şi jumătate – două luni de zile nu poţi nici măcar constitui o majoritate parlamentară, dar să schimbi un guvern sau investeşti unul nou. Noi spunem că mai degrabă discuţii serioase şi aplicate ar trebui să vizeze viitorul, perspectivele politice, o eventuală construcţie pe care o putem face în viitor”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL.

Marţi, preşedintele USR, Elena Lasconi, i-a cerut liderului liberalilor, Nicolae Ciucă, să vină cu un răspuns, în câteva ore, dacă sprijină sau nu moţiunea de cenzură pe care urmează să o iniţieze Uniunea Salvaţi România.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

motiune de cenzura usrrupere coalitie
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes