Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL: ”Vă pot asigura că PNL a apărat cauza zonei de business, a mediului de afaceri, în aceste negocieri”

06.09.2023
14:28

”Noi am spus-o foarte clar, considerăm că aceste măsuri de reducere a deficitului bugetar trebuie făcute, trebuie realizate într-un mod responsabil. Nu cred că va afecta foarte mult electoratul pe care îl reprezentăm, până la urmă”.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, mai afirmă că suprataxarea mediului bancar avută în vedere de Guvern este ”o contribuţie de solidaritate la un anumit moment”, dar care se bazează” pe un profit excepţional pe care-l fac aceste bănci în anumite momente”.

Ionuţ Stroe susţine că măsurile de reducere a deficitului bugetar trebuie făcute într-un mod responsabil şi că ele nu vor afecta foarte mult electoratul PNL:

“Am spus-o şi insistăm, foarte probabil ca şi social-democraţii să fie de acord cu cele trei direcţii mari anunţate deja de noi. Primul capitol al acestor măsuri ar trebui să se refere la diminuarea cheltuielilor publice, la supleţea care trebuie s-o asigurăm unui stat mult mai funcţional şi mult mai ajustat decât până în momentul de faţă. Cea de-a doua este legată de combaterea evaziunii fiscale şi mărirea gradului de colectare a taxelor pe care ar trebui să le încasăm şi nu o facem în momentul de faţă. Şi bineînţeles, cea de-a treia mare componentă, este vorba despre această ajustare a fiscalităţii, de fapt, hai să spunem aşa, o revenire la un echilibru în taxare şi o reaşezare a sistemului de taxe pe toate zonele, în vederea atingerii acestei ţinte de deficit bugetar”, a declarat, joi, la RFI, Ionuţ Stroe, legat de viziunea PNL privind măsurile fiscale.

Întrebat dacă PNL este de acord cu suprataxarea băncilor, idee avansată de ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, Ionuţ Stroe a explicat: ”E vorba despre anumite profituri excepţionale ale băncilor, menţionate de domnul Marcel Boloş”.

”Vorbim de ceea ce în Europa se numeşte taxare pe veniturile provenite din anumite distorsiuni, anumite anomalii ale pieţei. Este o discuţie care se poartă nu numai în România. Există ţări care au adoptat o astfel de taxare suplimentară a băncilor, există altele care au în dezbatere şi gândesc şi există unele care deja au făcut acest pas, nu este ceva inventat sau brevetat de noi, aşa cum nici în domeniul energiei, apropo de ce s-a întâmplat anul trecut, nu am făcut decât să urmăm un anume trend şi recomandări europene, ştiţi discuţia cu profiturile companiilor de energie în momente de criză, în care preţurile pe bursele de energie o luaseră razna. Sistemul bancar şi zona energiei sunt domenii mari, sunt domenii cheie, unde din păcate, această inflaţie, creşterea dobânzilor, a preţurilor, au condus la profituri mari, profituri uriaşe, atenţie, care vin dintr-o anume poziţie dominantă pe piaţă, de exemplu, a sistemului bancar, sunt foarte puţini operatori bancari, ei practic generează din aceste servicii pe care le oferă oamenilor profituri şi suntem oarecum nişte consumatori captivi pe această piaţă. E, hai să zicem, o contribuţie de solidaritate la un anumit moment, dar care se bazează pe un profit excepţional pe care-l fac aceste bănci în anumite momente. Deocamdată, nu există o formă finalizată”, a mai declarat Ionuț Stroe.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ionut stroemasuri fiscalemediul de afaceri romaniapnl zona business
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes