Israel donează zeci de concentratoare de oxigen, iar o echipă medicală va fi detașată în România

Țara noastră a primit, marți, din partea statului Israel, 40 de concentratoare de oxigen. De asemenea, o echipă medicală va ajunge în ţară pentru a ajuta în combaterea pandemiei din România.

”Astăzi au sosit primele concentratoare de oxigen donate de Israel statului român, aflat în luptă strânsă cu virusul SARS-CoV-2. Ajutorul oferit de către Israel constă în oferirea a 40 de concentratoare de oxigen şi trimiterea unei echipe de specialişti israelieni în terapie intensivă şi logistică, pentru a veni în ajutorul personalului medical român, care face eforturi considerabile în scopul salvării de vieţi”, a transmis, marţi seară, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

La rândul lor, reprezentanţii Ambasadei Israelului la Bucureşti au precizat că ajutorul va continua şi în perioada următoare.

”România trece printr-o perioadă dificilă. Pacienţii infectaţi cu coronavirus au nevoie de o atenţie medicală deosebită şi aceste concentratoare de oxigen îi vor ajuta în procesul de vindecare. Totodată, la finalul acestei săptămâni va ajunge la Bucureşti şi o echipă de specialişti israelieni în terapie intensivă Covid şi logistică, pregătiţi să meargă oriunde este nevoie în România, pentru a veni în ajutorul personalului medical.

Vom continua să sprijinim România, o ţară de care ne leagă o prietenie puternică, pentru a depăşi acest impas cât mai repede”, a transmis E.S David Saranga, Ambasadorul Israelului la Bucureşti.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

concentratoare oxigendonatie concentratoaredsu
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes