ISU Bucovina a anunțat cauza incendiului de la Palatul Administrativ din Suceava

ISU Bucovina a anunțat cauza incendiului de la Palatul Administrativ din Suceava
ISU Bucovina a anunțat cauza incendiului de la Palatul Administrativ din Suceava

Incendiul de la Palatul Administrativ din Suceava a pornit de la un conductor electric defect, iar focul s-a extins repede din cauză că structura are mult lemn, este puternic ventilat, dar şi din cauza vântului, anunță pompierii de la ISU bucovina Suceava. Cu toate acestea, ancheta a stabilit că parterul şi etajul clădirii sunt puţin afectate, iar parterul ar putea fi folosit în curând.

”Comisia de cercetare de la faţa locului, compusă din specialişti IPJ, Poliţie Criminalistică, ISU şi specialişti pe reţele electrice, a stabilit faptul că incendiul a izbucnit în zona unuia dintre grupurile sanitare de la nivelul mansardei. Cauza probabilă de izbucnire a acestuia a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect”, a transmis, duminică, ISU Suceava.

Potrivit sursei citate, focul s-a extins în zona podului, care era puternic ventilat de golurile de aer şi în care se afla o cantitate mare de materiale combustibile (îndeosebi lemn), astfel încât s-a produs o ardere generalizată, într-un timp foarte scurt.

Evaluarea preliminară a clădirii

Inclusiv vântul puternic a fost factor favorizant în dezvoltarea flăcărilor:

”Tot astăzi, s-a efectuat evaluare preliminară a clădirii şi s-a observat că parterul şi primul etaj sunt puţin afectate. Este posibil, ca în perioada imediat următoare, spaţiile de la nivelul parterului să poată fi reutilizate. De asemenea, în şedinţa CJSU s-a stabilit relocarea de urgenţă a unor spaţii de la Palatul Administrativ, către alte spaţii pe care le administrează Consiliul Judeţean (Muzeu şi altele), astfel încât activitatea celor două instituţii să nu aibă de suferit din acest punct de vedere”, a mai transmis ISU Suceava.

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la Palatul Administrativ din Suceava, care găzduieşte Consiliul Judeţean şi Prefectura.

Pompierii au intervenit până la ora 16.00 cu mai multe echipaje şi autospeciale, reuşind să stingă flăcările.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

incendiu palatul administrativ suceava incendiu prefectura suceava incendiu suceava isu bucovina
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes