Ce mai citim pe net

Iulian Bulai: TVR1 a avut de Revelion un program plin de băşcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie. Doina Gradea trebuie să plece

Preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, deputatul USR Iulian Bulai, afirmă, sâmbătă, că ”TVR1 a avut de Revelion un program plin de băşcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie: mască, vaccin, pericol, protejare, distanţare socială”, care a costat 140.000 de euro. În plus, acesta notează că în cadrul programului au fost promovaţi ”oameni declaraţi fani ai teoriilor conspiraţiilor”, cum ar fi Dan Bittman şi Mugur Mihăiescu. ”Voi chema la Parlament reprezentanţii CNA pentru a ne oferi un punct de vedere”, a anunţat Bulai, precizând că ”Doina Gradea trebuie să plece din TVR”.

”În ultimele 7 luni, Guvernul României a dat redacţiilor de presă private aproximativ 40 mil €, pentru a scrie despre măsurile guvernului luate împotriva pandemiei. Am contestat constant ineficienţa acestei măsuri. Acum 2 zile, pe banii noştri, TVR1 a avut de Revelion un program plin de băşcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie: mască, vaccin, pericol, protejare, distanţare socială. Cu oameni declaraţi fani ai teoriilor conspiraţiilor”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Iulian Bulai.

Acesta afirmă că ceva mai contraproductiv nu se putea.

”Dai tot anul 40 de mil € ca să informezi lumea (ineficient), dar permiţi dezinformare pe bani publici la televiziunea publică în plină pandemie. În prime time. De Revelion. Adică sabotezi măsurile împiedicare a răspândirii bolii. Pe bani mulţi. Voi chema în curând la Parlament reprezentanţii CNA pentru a ne oferi un punct de vedere asupra acestei situaţii”, a mai scris preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor.

Bulai consideră că ”Doina Gradea trebuie să plece din TVR şi să ia cu ea şi pe partenerii PSD care au mai rămas acolo”.

”Ne întâlnim în sesiune ordinară în februarie şi începem curăţenia”, şi-a încheiat Bulai postarea de pe Facebook.

Teatrul ieftin de Revelion

Anterior, acesta a anunţat, tot pe Facebook, că programul de Revelion de la TVR 1 a costat 140.000 de euro.

”Teatrul ieftin de Revelion a costat statul român 140.000 euro. Enorm. TVR trebuie să fie reformat sau să fie desfiinţat. Alte opţiuni nu avem. Eu susţin prima variantă. Şi lupt pentru asta”, a mai scris Bulai pe Facebook.

TVR 1 a prezentat de Revelion un program în care s-a regăsit ”Vacanţa Mare”, de la 23.00, cu Mugur Mihăiescu, actor şi antreprenor din sectorul HoReCa ce a particpat la protestele anti-mască din Piaţa Victoriei.

La programul special din noaptea dintre ani a fost prezent şi Dan Bittman, coronasceptic vocal în anul care a trecut.

Potrivit paginademedia.ro, programul de Revelion de la TVR 1 a fost urmărit de 509.000 telespectatori, fiind pe locul cinci în topul audienţelor.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Rareș Bogdan: Nu sunt mort. Sau tâmpit. Credibilitatea Justiției este subminată din interior. Ne facem că uităm?

Mircea Furdu

Claudiu Năsui: Azi culegem fructele stricate ale politicilor socialiste din ultimii 30 de ani / Ministrul îşi donează ziua de naștere

Mihnea Tudor

Sindicatul Europol, despre capturarea bărbatului care şi-a ucis soţia, într-un bloc din Ferentari: Avea urme de sânge la mână

Mihnea Tudor

Peste 2 milioane de români vaccinați cu ambele doze

Mihnea Tudor

Orban, mesajul de Paști: Privim în viitor cu speranţa că împreună vom recâştiga efervescenţa socială

Mihnea Tudor

Zeci de companii au demarat deja activitatea de imunizare a angajaţilor

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »