Jandarmeria: Pelerinilor din afara localităţii li s-a interzis din nou să ajungă la racla cu moaştele sfintei Parascheva

Reprezentanţii Jandarmeriei au explicat, miercuri seară, că prin modul cum a fost gestionată situaţia de către forţele de ordine s-a evitat o escaladare a violenţei la manifestările religioase de la Iaşi. Miercuri seară, pelerinilor din afara localităţii li s-a interzis din nou sp ajungă la raclă.

Purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, Alexandru Mormenchi, a afirmat că toate măsurile luate la Iaşi au avut ca scop prevenirea răspândirea virusului.

“Apreciem că prin modul cum a fost gestionată situaţia de către forţele de ordine s-a evitat o escaladare a violenţei care ar fi pus într-un con de umbră această mare sărbătoare religioasă creştină. Toate măsurile luate azi (miercuri – n.r.) şi în zilele premergătoare pelerinajului au avut ca unic scop prevenirea răspândirii virusului. Mulţumim tuturor pelerinilor care au respectat măsurile de protecţie sanitară, dar nu puteam rămâne pasivi faţă de cei care puneau în pericol siguranţa celorlalte persoane prezente”, a declarat Alexandru Mormenchi, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

El a refuzat că explice de ce în cursul după-amiezii de miercuri restricţiile au fost ridicate, iar pelerinilor din afara Iaşiului li s-a permis accesul la raclă.

Surse din cadrul organizatorilor evenimentului susţin că forţele de ordine ar fi decis să lase accesul liber la raclă pentru a detensiona situaţia, după ce în cursul dimineţii, un grup de zeci de persoane s-a manifestat agresiv, iar la un moment dat au existat şi unele îmbrânceli cu jandarmii.

În cursul serii de miercuri, forţele de ordine au decis să revină asupra deciziei de a permite accesul pelerinilor la raclă. Astfel, sunt lăsaţi să ajungă la sfintele moaşte doar credincioşii care au domiciliul în Iaşi.

Potrivit Jandarmeriei, începând cu data de 8 octombrie, peste 25.000 de pelerini s-au închinat la racla cu sfintele moaşte.

Câteva zeci de persoane au protestat miercuri dimineaţă în zona Catedralei Mitropolitane din Iaşi împotriva restricţiilor impuse de autorităţi la manifestările religioase organizate de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Oamenii s-au adunat pe pietonal în zona unde au fost amplasate garduri metalice, ei arătându-se nemulţumiţi de restricţiile impuse la manifestările religioase din acest an.

Cei prezenţi au strigat printre altele “O să daţi socoteală cu toţii”, “Duceţi-vă la diavol” şi “Jos dictatura”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

acces interzis la racla Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva sfanta parascheva iasi
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes