Joe Biden, discurs despre libertate, de la Varşovia, la un an de la invazia declanşată de Putin în Ucraina. Art. 5 e un jurământ solemn! Maia Sandu, prezență surpriză – VIDEO

Joe Biden, discurs despre libertate, de la Varşovia
Joe Biden, discurs despre libertate, de la Varşovia

Preşedintele american Joe Biden a ținut un discurs extrem de aşteptat, marţi, la Varşovia, pentru a mobiliza sprijinul pentru Ucraina, în contextul în care războiul intră în al doilea an fără a i se întrevedea un final. După ce cu câteva ore înainte lumea întreagă l-a auzit pe liderul rus Vladimir Putin vorbind despre continuarea războiului şi instalarea unei noi Cortine de Fier, discursul şefului Casei Albe marchează contrastul, subliniind idealurile de libertate şi democraţie.

Vorbind în aer liber, în faţa a mii de oameni simpli, dar şi a unor lideri şi politicieni – inclusiv preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cărei prezenţă preşedintele american a ţinut să o remarce şi a cerut aplauze – Joe Biden a salutat rezistenţa poporului ucrainean şi soldaritatea Poloniei şi a altor aliaţi occidentali care au ajutat la respingerea invaziei ruseşti.

„Autocraţii nu înţeleg decât un singur cuvânt: NU”. a spus Biden. „Nu, nu ne veţi lua ţara. Nu, nu ne veţi lua libertatea. Nu, nu ne veţi lua viitorul. Voi repeta în această seară ceea ce am spus anul trecut în acelaşi loc. Un dictator hotărât să reconstruiască un imperiu nu va putea niciodată să şteargă dragostea poporului pentru libertate. Brutalitatea nu va măcina niciodată voinţa celor liberi. Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia, niciodată” – a proclamat Joe Biden.

El l-a condamnat apoi pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru agresiunea care a început la 24 februarie anul trecut şi a promis că Rusia va fi trasă la răspundere, afirmând răspicat că Moscova a crimis crime împotriva unmanităţii.

„Acest război nu este niciodată o necesitate. Este o tragedie. Preşedintele Putin a ales acest război. Fiecare zi în care războiul continuă este alegerea lui. El ar putea pune capăt războiului cu un cuvânt. Este simplu. Dacă Rusia ar înceta să invadeze Ucraina, ar pune capăt războiului. Dacă Ucraina ar înceta să se mai apere împotriva Rusiei, ar fi sfârşitul Ucrainei. De aceea, împreună, ne asigurăm că Ucraina se poate apăra singură”, a justificat Biden, răspunzând indirect acuzelor lui Putin care în discursul său ţinut cu câteva ore mai devreme afirma că Occidentul îşi doreşte războiul.

Biden şi-a mobilizat aliaţii NATO, proclamând un sprijin „de neclintit” pentru Kiev şi promiţând consolidarea flancului estic al Alianţei. Nu în ultimul rând el a reafiormat că Articolul 5 al Tratatului NATO – „unul pentru toţi, toţi pentru unul” – rămâne sfânt şi va fi aplicat.

BIDEN, DISCURS ÎN ANTITEZĂ CU PUTIN

UPDATE – Joe Biden îşi începe discursul vorbind despre „asaltul ucigaş al lui Putin în Ucraina”.

Putin a adus războiul într-o regiune paşnică, a încercat să ia Kievul, dar Kievul a rezistat şi rămâne liber, cel mai important. Întreaga lume a fost supusă unui test, toate democraţiile au primit un test, iar răspunsul Ucrainei a fost simplu şi profund, în timp ce toţi aliaţii au rămas uniţi. Un an mai târziu arătăm că suntem uniţi, iar NATO va primi Finlanda şi Suedia. NATO este mai puternic ca niciodată, spune preşedintele Biden.

El spune că la un an de la lansarea războiului, democraţiile sunt întărite şi autocraţiile sunt slăbite.

Joe Biden s-a adresat direct preşedintei Maia Sandu, aflată în public: „Doamnă preşedinte Sandu, suntem mândri astăzi să stăm alături de dvs. Aplauze pentru dna. preşedinte Sandu!”

„Ruşii au comis crime împotriva umanităţii” – a afirmat preşedintele Joe Biden, enumerând inclusiv răpirea copiilor.

Lumea liberă condamnă agresiunea rusă. Doar patru ţări din ONU nu au condamnat agresiunea, a subliniat el. 

„În această seară, mă adresez încă o dată poporului rus: Statele Unite şi naţiunile din Europa nu caută să controleze sau să distrugă Rusia. Occidentul nu a complotat pentru a ataca Rusia, aşa cum a spus Putin astăzi”, a spus Biden, ripostând direct la discursul susţinut ceva mai devreme de Vladimir Putin în faţa elitelor ruse.

„Acest război nu este niciodată o necesitate. Este o tragedie. Preşedintele Putin a ales acest război” – a acuzat el, în condiţiile în care Putin făcuse aceeaşi acuzaţie la adresa SUA. Dacă Rusia opreşte agresiunea din Ucraina, războiul se opreşte, a arătat preşedintele american.

El a subliniat că Putin nu a făcut decât ca ucrainenii să stârnească un val de solidaritate şi empatie. „Suntem alături de oamenii din Ucraina, stăm alături de milioane de refugiaţi, peste tot în lume”.

Joe Biden a promis că ucrainenilor li se va face dreptate, iar Rusia va răspunde pentru ceea ce a făcut în faţa justiţiei internaţionale.

„Anul viitor voi găzdui toţi membrii NATO, pentru a 75-a aniversare a celei mai puternice alianţe. Ne asumăm responsabilitatea pentru Art. 5: un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor, e un jurământ solemn”, a reiterat Joe Biden.

El a promis ca sprijinul pentru Ucraina va continua şi a declarat că vor fi anunţate noi sancţiuni. 

Pe măsură ce războiul se apropie de împlinirea unui an, lunile care vor urma vor continua să fie dificile pentru ucraineni în timp ce îşi apără ţara, a spus preşedintele.

Există „multe lucruri de care putem fi mândri”, a menţionat el, dar i-a îndemnat, totodată, pe aliaţi să fie „corecţi şi lucizi în perspectiva anului care urmează”.

„În timp ce Ucraina continuă să se apere împotriva atacului rusesc şi să lanseze o contraofensivă proprie, vor continua să fie zile grele şi foarte amare. Victorii şi tragedii”, a avertizat el.

Preşedintele şi-a încheiat discursul cu mulţumiri şi binecuvântări, în timp ce pe scenă au urcat copii de diverse naţionalităţi cu steaguri americane, ucrainene şi poloneze în mână, pe fondul sonor al melodiei Coldplay „Sky Full of Stars”.

ŞTIRE INIŢIALĂ:

Discursul lui Joe Biden la Varşovia – susţinut în grădina Palatului Regal în faţa a mii de oameni, care s-au adunat aici în ciuda vremii rele – vine după ce preşedintele american a purtat discuţii cu omologul său polonez, Andrzej Duda, despre consolidarea flancului estic al NATO şi după ce luni a luat prin surprindere făcând o vizită chiar la Kievul aflat în bătaia rachetelor lui Putin.

În audienţă sunt şi alţi lideri din Europa de Est, inclusiv preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Este al doilea discurs pe care Biden îl rosteşte în acest loc în mai puţin de un an, subliniind relaţia din ce în ce mai apropiată dintre SUA şi Polonia, în timp ce războiul din Ucraina continuă să se înteţească. Şi poate nicio naţiune nu înţelege mai bine decât Polonia ce înseamnă libertatea şi ce înseamnă ameninţarea rusă.

„Statele Unite au nevoie de Polonia şi de NATO la fel de mult cum Polonia şi NATO au nevoie de Statele Unite”, a declarat ceva mai devreme preşedintele american la începutul întâlnirii sale cu preşedintele Andrzej Duda.

„Polonia a fost un jucător esenţial”, a declarat marţi dimineaţă şi consilierul american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, după ce Biden şi echipa sa s-au întors de la Kiev. „A fost esenţială pentru a găzdui un număr foarte mare de refugiaţi ucraineni. A fost un centru logistic critic pentru asistenţa militară care merge în Ucraina şi a fost o voce puternică în cadrul unui efort occidental unificat pentru a încerca să se asigure că nu există fisuri, că Occidentul şi coaliţia mai largă de naţiuni se menţin unite atât timp cât este nevoie”, a subliniat Sullivan.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

joe biden discurs varsoviajoe biden poloniamaia sandu varsovia
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes