Opinii

Judecătoarea Adriana Stoicescu: ”România duhnește. Încremenită într-un proiect care nu este al ei, România va dispărea”

Opinie Judecătoarea Adriana Stoicescu: ”România duhnește. Încremenita într-un proiect care nu este al ei, România va dispărea”
Opinie Judecătoarea Adriana Stoicescu: ”România duhnește. Încremenita într-un proiect care nu este al ei, România va dispărea”

Judecătoarea Adriana Stoicescu a scris câteva cuvinte pe pagina sa de socializare, practic, un mesaj dureros despre poporul român și încăpățânarea cu care noi refuzăm ”să construim și noi ceva”.

Adriana Stoicescu susține că “nu există pe lumea asta un popor care să se urască așa cum o face poporul român”, dar și că ” România va dispărea, distrusă bucată cu bucată de români”

Redăm aici opinia dureroasă a judecătoarei din Timișoara:

“Îmi cer iertare celui căruia i-am promis că nu mai scriu, dar cuvintele nu mai ascultă de mine… Suntem un popor bolnav de ură.

Nu cred că există pe lumea asta un popor care să se urască așa cum o face poporul român .Și nu, nu e vorba de partide sau de vaccin, de fotbal sau tenis. Avem ceva stricat, defect în ființă noastră. Urâm tot ce e românesc, blestemăm tot ce e românesc, dezavuăm tot ce e românesc. De secole ne preocupă numai și numai capra vecinului. Cum ar fi să moară mai repede ? Mai dureros ? Nici pe noi nu ne iubim, cum am putea să îl iubim pe cel de lângă noi ? Cum am putea să construim ceva?

Cum să lași ceva durabil în urmă ta când de dimineață până seară ești preocupat să îl urăști pe cel de lângă ține? Au fost turcii și rușii de vină, americanii care nu mai veneau, dar niciodată nu ne-am gândit să punem mâna de la mâna și să construim NOI ceva. Să lăsăm deoparte ce ne desparte și să privim la ce avem în comun. O ȚARĂ.

Încremenită într-un proiect care nu este al ei, România va dispărea

Stăm cu mâna întinsă, popor îngenunchiat, obișnuit cu starea de sclav, apoi ne mirăm că nu avem nimic. Oameni cu școală ies și urlă unii la alții cu o furie explicabilă, probabil, doar de psihiatrii. Nu avem nici cea mai mică idee despre empatie, despre a ascultă problemele celui de lângă noi, despre a tăcea, pur și simplu, chiar și atunci când avem dreptate. Urlăm pe toate gardurile că suntem credincioși dar obrazul nu îl întoarcem niciodată. Avem o fudulie grețoasă în noi, care vine doar din complexul de inferioritate al unui popor căruia i s-a spus și i se spune că nu poate. După ce decenii întregi nu a avut voie.

România duhnește. A ură și neputință, a dispreț și răutate. Încremenită într-un proiect care nu este al ei, România va dispărea, distrusă bucată cu bucată de români. Nu avem nevoie de virușii lor, ii avem pe ai noștri.Vaccinul împotriva distrugerii se cheamă iubire de țară, dar noi avem bicarbonatul de sodiu….”, a scris Adriana Stoicescu pe pagina sa de Facebook.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

După douăzeci de ani. Athos și Nario

Gabriela Ibens

Galben fluorescent sau nimic

Gabriela Ibens

Inutila frumusețe a trandafirilor înghețați

Gabriela Ibens

Eu vreau! Eu pot! Eu am!

Gabriela Ibens

Avocat Toni Neacșu ne dă o veste proastă: Președintele poate tărăgana cât vrea numirea unui nou prim-ministru

Mircea Furdu

”Festivalul democraţiei” s-a încheiat în PNL. ”Echipa câştigătoare” a învins la scor în urma unui congres desfăşurat într-o atmosferă de meci de fotbal

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »