Judecătorul Danileț explică de ce articolele de presă nu pot fi șterse de nicio instanță, prezentând o hotărâre CEDO

Judecătorul Cristi Danileț a explicat pe pagina sa de socializare de ce nu pot fi șterse articolele de presă prin hotărâri judecătorești și cum este apărat interesul legitim al publicului de a accesa arhivele publice ale presei pe Internet.

”Am văzut că este o practică a unor instanţe judecătorești de a dispune ştergerea de pe internet a unor articole de presă considerate defăimătoare.

Îmi aduc aminte că în romanul “1984” al lui George Orwell exista un Minister al Adevărului unde lucrau unii de modificau ziarele din trecut şi le publicau din nou, ca în arhive să rămână doar ce convenea celor aflaţi la putere.

Poate ar trebui să știm ce spune Hotărârea CEDO în cauza WĘGRZYNOWSKI şi SMOLCZEWSKI c. Polonia din 2013:

“Curtea admite că nu este rolul autorităților judiciare să se angajeze în rescrierea istoriei, dispunând scoaterea din domeniul public a tuturor urmelor de publicații despre care, în trecut, s-a constatat, prin hotărâri judecătorești definitive, că reprezintă atacuri nejustificate asupra reputației unor persoane. În plus, este relevant pentru evaluarea cazului că interesul legitim al publicului de a accesa arhivele publice ale presei pe Internet este protejat în conformitate cu Articolul 10 al Convenției“.

http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=002-7637

Cred și eu că nu poți opri defăimarea prin a ordona ștergerea unor articole de presă. Presa este presă. Cu bune, cu rele. Că ne convine, că nu ne convine ce scrie. Unii vor să scrie minciuni. Alții, din păcate prea mulți, vor să citească minciuni. Asta e. Fiecare cu bula lui. Dar nu cred că poate veni cineva, fie el și judecător, să spună:

”Ștergeți tot ce e negativ despre X de pe internet și lăsați numai ce e pozitiv!”. Cred că reglarea în sens deontologic al presei se poate face cel mult prin sancționarea bănească a jurnaliștilor care prezintă cu rea-intenție fapte denaturate, dar nu prin cenzurarea retroactivă a presei.

„Bătălia” se duce pe calitatea știrilor, relevanța lor, prestigiul jurnaliștilor și – de ce nu?! – pe calitatea cititorilor, însă nu pe juridicitate”, este explicația judecătorului Critsi Danileț, de pe facebook.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

aparare ziaristiarticole de presa sterge judecatorCEDOcristi daniletjudecatorul daniletprotejare interes publicstergere articole de presa
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes