Kaufland retrage de la comercializare produsul “Vreau din România Suc de mere şi vişine 3L”

Kaufland retrage de la comercializare produsul "Vreau din România Suc de mere şi vişine 3L". Sursa foto: colaj sps
Kaufland retrage de la comercializare produsul "Vreau din România Suc de mere şi vişine 3L". Sursa foto: colaj sps

Retailerul Kaufland a anunţat joi că retrage ”voluntar şi preventiv, din motive ce ţin de protejarea consumatorilor”, produsul Vreau din România Suc de mere şi vişine 3L, din cauza depăşirii valorii admise pentru patulină în acest produs.

Furnizor este compania Mărul Argintiu SRL din Fălticeni, judeţul Suceava.

”Această rechemare vizează exclusiv produsul „ Vreau din România Suc de mere şi vişine 3L”, lot: 417, data de valabilitate: 17.11.2022, conform declaraţiei producătorului S.C. Mărul Argintiu SRL. Kaufland îşi cere scuze clienţilor pentru situaţia creată”, precizează compania.

Articolul a fost comercializat în magazinele Kaufland în perioada 17 martie 2022–3 mai 2022.

”În urma verificărilor periodice, s-a decelat o depăşire a valorii admise pentru patulină în acest produs. Întrucât nu poate fi exclus vreun risc asupra sănătăţii şi din motive ce ţin de siguranţa consumatorului, Kaufland a reacţionat fără întârziere şi a retras de la comercializare produsul în cauză”, anunţă compania.

Clienţii care au achiziţionat produsul cu data de valabilitate 17.11.2022, lot: 417, sunt rugaţi să acorde atenţie acestei informări şi să nu îl consume. Ei se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna şi vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

kaufland retrage suc de meresuc de mere si visine 3lsuc retras de la vanzarevreau din romaniavreau din romania suc de mere si visine 3l
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes