Armata rusă încearcă să elimine apărarea ucraneană în mai multe localităţi din vestul şi nordul capitalei – la Andriivka, Kopîliv, Buzova, Horenîci, Bucea şi Demîdivka – pentru a ”bloca” Kievul, a anunţat în noaptea de joi spre vineri Statul Major ucrainean.
”O deplasare a trupelor ruse către Brovarî, la est de Kiev, nu este de altfel exclusă”, potrivit Statului Major.
”Kievul s-a transformat în fortăreaţă”, a anunţat primarul Vitali Kliciko, iar în oraş se mai află mai puţin de două milioane de locuitori.
”Fiecare stradă, fiecare clădire, fiecare punct de control a fost fortificat”, a anunţat el.
Per ansamblu, situaţia s-a schimbat puţin, însă ruşii au ajuns la poarta Kievului, prin vest, după prima săptămână de confruntări armate.
Capitala ucraineană este aproape complet încercuită.











Comenteaza cu profilul facebook