Klaus Iohannis, consultări găzduite de preşedintele SUA, Joe Biden, cu lideri UE şi NATO, pe tema securităţii regionale, prin videoconferinţă

Președintele Klaus Iohannis în videoconferință. Sursa foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis în videoconferință. Sursa foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis participă, marţi, la consultări găzduite de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, cu lideri internaţionali din Uniunea Europeană şi NATO, pe tema securităţii regionale, respectiv situaţia din Ucraina.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, întâlnirea, care va avea loc în sistem de videoconferinţă, are loc la ora 16.45.

Şeful statului va participa, astfel, la consultări găzduite de Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, cu lideri internaţionali, ai instituţiilor Uniunii Europene şi NATO pe tema securităţii regionale.

Jen Psaki, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat, luni, că nu există planuri pentru ca preşedintele american Joe Biden să viziteze Kievul, informează bbc.com.

Duminică, într-un interviu la CNN, preşedintele ucrainean Volodimir Zelensky a declarat că el crede că Biden va face o deplasare la Kiev. “Cred că o va face. Însă este decizia sa, bineînţeles, şi depinde de situaţia de securitate. Dar mă gândesc că el este liderul SUA şi de aceea ar trebui să vină să vadă”, a afirmat Zelensky.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

iohannis bideniohannis videoconferintasituatie ucraina
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes