Klaus Iohannis, declarații după primirea premiului European Carol al IV-lea al Asociaţiei Germanilor Sudeţi pentru anul 2020

04.06.2022
18:51

Preşedintelui Klaus Iohannis i-a fost decernat, sâmbătă, la Hof, în Germania, Premiul European Carol al IV-lea al Asociaţiei Germanilor Sudeţi pentru anul 2020. Şeful statului a declarat că evenimentul reafirmă faptul că „UE este unită în jurul valorilor sale fondatoare în care România şi românii cred cu toată puterea: libertate, democraţie, stat de drept, solidaritate, cooperare şi respect reciproc”.

UPDATE – „Mai întâi, în legătură cu tragicul accident de tren petrecut ieri în apropiere de Garmisch-Partenkirchen, doresc să transmit condoleanţele mele familiilor îndoliate şi, de asemenea, însănătoşire grabnică pentru cei răniţi”, şi-a început discursul şeful statului.

Preşedintele Iohannis a precizat că prin războiul declanşat împotriva Ucrainei, Federaţia Rusă atacă, de fapt, principiile democratice care stau la temelia societăţilor.

„Încep prin a vă adresa calde felicitări cu ocazia Zilei Germanilor Sudeţi! Mă bucur în mod deosebit să mă aflu aici, alături de dumneavoastră, pentru a primi această importantă distincţie din partea Asociaţiei Germanilor Sudeţi. Acest premiu mă onorează în mod deosebit şi îl primesc în numele cetăţenilor români care mi-au acordat încrederea pentru două mandate ca Preşedinte al României şi care au demonstrat în cei 15 ani de la aderarea ţării mele la Uniunea Europeană, zilnic, implicarea lor pentru unitatea şi solidaritatea europeană. Ceremonia de astăzi are o dublă semnificaţie pentru că, în acest an, aniversăm trei decenii de la semnarea Tratatului dintre România şi Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa. Statele noastre au o relaţie strategică, definită de încredere şi respect pentru principiile şi valorile Uniunii Europene, iar acest Tratat stă la baza unei îndelungate şi fructuoase cooperări. Una dintre cele mai importante valori pe care le împărtăşim şi care reprezintă un pilon al marii noastre comunităţi europene este pacea. Prin războiul declanşat împotriva Ucrainei, Federaţia Rusă atacă, de fapt, principiile democratice care stau la temelia societăţilor noastre. De aceea, salut decizia dumneavoastră de a acorda Premiul Carol al IV-lea pentru anul 2022 Preşedintelui Ucrainei, domnul Volodâmâr Zelenski. Poporul ucrainean, pe care Domnia sa îl reprezintă cu onoare şi curaj, a devenit un simbol al luptei pentru libertate şi demnitate şi al dreptului popoarelor de a-şi decide suveran calea de dezvoltare”, a explicat Iohannis.

El a adăugat că „astăzi suntem aici, împreună, ca să reafirmăm cu tărie faptul că Uniunea Europeană este unită în jurul valorilor sale fondatoare, în care România şi românii cred cu toată puterea: libertate, democraţie, stat de drept, solidaritate, cooperare şi respect reciproc”.

„Premiul Asociaţiei dumneavoastră este acordat pentru încurajarea înţelegerii şi a cooperării popoarelor şi statelor Europei Centrale. Prin aceasta, el reprezintă în sine un simbol pentru o Europă a libertăţii şi a păcii, valori atât de periclitate în aceste zile, pe care noi toţi suntem chemaţi să le apărăm. Germani sudeţi cunosc foarte bine lecţiile învăţate din istorie şi ştiu că dialogul, înţelegerea reciprocă şi cunoaşterea istoriei comune sunt bazele unei dezvoltări armonioase. Pentru noi, românii, persoanele aparţinând minorităţilor naţionale reprezintă un bogat patrimoniu de cultură, tradiţie şi valori, a căror protecţie şi dezvoltare, cu implicarea nemijlocită a majorităţii, sunt esenţiale pentru atingerea potenţialului real al societăţilor noastre. Păstrarea identităţii, prin promovarea şi protejarea drepturilor acestor minorităţi, asigurarea participării lor efective la luarea deciziilor, la dezvoltarea economică, socială şi culturală a României au reprezentat o constantă a priorităţilor politice ale statului român, după anul 1990, un obiectiv asumat în mod transpartinic”, a completat preşedintele Iohannis.

„România a semnat şi ratificat principalele acorduri internaţionale în domeniul drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi a adus legislaţia internă la nivelul celor mai înalte standarde din domeniu”, a mai spus şeful statului.

„Astfel, a fost construit treptat un sistem complex, bine articulat şi stabil, de protecţie a minorităţilor naţionale, România fiind considerată un model la nivel regional şi european în acest sens. Persoanele care aparţin minorităţilor naţionale sunt deopotrivă factori activi în construcţia societăţii româneşti, din care fac parte integrantă, precum şi reprezentanţi ai patrimoniului cultural propriu, parte a moştenirii europene. Participarea lor directă în procesele decizionale este atestată atât prin reprezentarea directă în Parlamentul României, cât şi la nivel local, în structurile alese ale administraţiei publice locale. Utilizarea limbilor minorităţilor naţionale în relaţia cu autorităţile statului român este garantată, educaţia în limba maternă este posibilă la toate nivelurile, iar utilizarea limbii materne în cadrul mijloacelor de informare în masă este liberă. Serviciul religios în limba maternă reprezintă un vector important al păstrării identităţii naţionale, acesta fiind, de asemenea, asigurat. Prin întemeierea Universităţii din Praga, cunoscută ca Universitatea Carolină, Carol al IV-lea a promovat, într-un stat caracterizat prin diversitate, valori care dăinuie şi pe care le preţuim şi astăzi. Onorând memoria acestei figuri istorice marcante, reiterăm angajamentul nostru comun pentru o Europă a libertăţii, a justiţiei, a ideilor şi a normelor, la consolidarea căreia vom contribui împreună şi în viitor. Acum, când securitatea europeană este pusă la grea încercare în Estul continentului, noi am găsit, în cadrul Uniunii Europene şi al comunităţii de valori din care facem parte, hotărârea şi puterea de a vorbi cu o singură voce. Împreună cu aliaţii noştri transatlantici, apărăm valorile noastre comune. O spun cu convingerea că numai o Uniune Europeană puternică, angajată şi influentă poate să contribuie decisiv la rezolvarea problemelor actuale în sfera securităţii, a apărării, a energiei şi a protecţiei mediului”, a mai declarat preşedintele.

Acesta a amintit şi despre reacţia Europei la războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi la criza umanitară, generată de această agresiune sângeroasă, arată că europenii îşi unesc forţele pentru a ajuta la nevoie.

„Am reacţionat solidar, cu curaj şi în acelaşi timp cu compasiune. Sprijinul oferit de ţara noastră pentru poporul ucrainean greu încercat, pentru toţi cei care caută refugiu din calea războiului, s-a manifestat în România prin solidaritatea şi spiritul umanitar al cetăţenilor, intervenţia integrată şi rapidă a autorităţilor, a societăţii civile. Peste 1 milion de ucraineni au venit la noi, iar toţi cei care au decis să rămână sunt sprijiniţi prin accesul la locuri de muncă, şcoală, sănătate. Peste 30.000 de copii ucraineni sunt integraţi în sistemul de învăţământ românesc. La 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, românii oferă imaginea unei societăţi dinamice, capabile de empatie, compasiune, spirit de sacrificiu. O societate care a interiorizat pe deplin valorile fundamentale ale proiectului european şi care îşi doreşte ca acestea să fie respectate şi în regiunile vecine Uniunii Europene. Trăim timpuri decisive pentru destinul Uniunii Europene. Priorităţile noastre de acţiune viitoare şi europeană trebuie să fie pragmatice, pentru a putea răspunde astfel eficient şi adecvat aşteptărilor dumneavoastră, ale cetăţenilor noştri, fie că se află în România, Germania sau în altă parte a Europei. La un deceniu şi jumătate de la aderare, România participă activ cu soluţii, în beneficiul Europei, prin experienţa şi expertiza câştigate în procesul său de consolidare democratică. Românii se identifică pe deplin cu Uniunea Europeană, ca proiect politic, economic şi social care a contribuit decisiv la modernizarea ţării noastre. Avem cu toţii responsabilitatea, de a susţine acest proiect, pentru că rămâne singura cale care poate să asigure, pe termen lung, o Europă a păcii, prosperă, eficientă, stabilă şi sigură. Vă mulţumesc pentru acordarea Premiului European Carol al IV-lea!”, a conchis preşedintele Iohannis.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Asociaţia Germanilor Sudeţi a decis în anul 2020 să acorde acest premiu preşedintelui Klaus Iohannis, ca o recunoaştere a meritelor sale în ceea ce priveşte înţelegerea şi cooperarea dintre popoarele şi ţările Europei Centrale, arată Administraţia Prezidenţială.

În contextul pandemiei, ceremonia nu a putut fi organizată, fiind reprogramată pentru 4 iunie 2022, dată la care se sărbătoreşte şi Ziua Germanilor Sudeţi.

Premiul poartă numele lui Carol al IV-lea, împărat german şi rege al Boemiei (1316-1378), şi are, conform organizatorilor, scopul de „a încuraja o ordine justă a popoarelor şi statelor din Europa Centrală”.

Este acordat anual personalităţilor şi organizaţiilor din viaţa politică, religioasă sau cea economică, cu merite deosebite în favoarea înţelegerii şi cooperării popoarelor şi statelor Europei Centrale, potrivit sursei citate.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

germani sudetipremiu iohannispremiu klaus iohannispremiul european carol
Felix Bradu
Felix Bradu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 20 de ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes