Klaus Iohannis, mesajul de Anul Nou 2021

Iohannis îi bagă în ședință, pentru a treia zi consecutiv, pe miniștri PNL și premierul Cîțu
Iohannis îi bagă în ședință, pentru a treia zi consecutiv, pe miniștri PNL și premierul Cîțu

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi seara, obișnuitul mesaj de an nou al Administrației prezidențiale. Șeful statului afirmă, în mesajul său de Anul Nou, că reîntoarcerea la normalitatea care ne lipseşte tuturor este tot mai aproape, dar depinde de fiecare dintre noi, el recomandâns să continuăm să fim responsabili, pentru ca acest obiectiv să devină realitate cât mai curând.

Vă prezentăm integral mesajul preşedintelui Klaus Iohannis:

”Dragi români,

Ne aflăm la finalul unui an extrem de dificil, în care viaţa noastră a fost schimbată radical de o pandemie fără precedent.

Vă mulţumesc pentru responsabilitatea de care aţi dat dovadă şi pentru implicarea în efortul comun de a limita răspândirea acestui teribil virus şi de a-i proteja pe semenii noştri. Din păcate, prea mulţi oameni au pierdut lupta cu boala şi gândurile mele se îndreaptă acum şi către familiile îndoliate.

Un mesaj special de apreciere şi recunoştinţă transmit medicilor şi personalului medical, care au muncit până la epuizare şi continuă să o facă pentru a salva vieţi.

Privim spre Noul An cu multă speranţă şi încredere că vom trece cu bine peste această grea încercare. Reîntoarcerea la normalitatea care ne lipseşte tuturor este tot mai aproape, dar depinde de fiecare dintre noi. Să continuăm să fim responsabili, pentru ca acest obiectiv al nostru să devină realitate cât mai curând!

Vă doresc tuturor multă sănătate şi un An Nou fericit! La mulţi ani!”

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

iohannis mesaj de anul nou mesaj anul nou iohannis
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes