Politica

Klemen Hunor, despre ministrul Sănătății: “Am încredere în Vlad Voiculescu”

Klemen Hunor, despre ministrul Sănătății: “Am încredere în Vlad Voiculescu”
Klemen Hunor, despre ministrul Sănătății: “Am încredere în Vlad Voiculescu”

Vicepremierul Kelemen Hunor a afirmat, marţi, că are încredere în ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, că este în stare să gestioneze situaţia, menţionând însă că acesta ar trebui să comunice mai multe, iar deciziile de cele mai multe ori trebuie să fie “de o rapiditate ieşită din comun”.

Kelemen Hunor a declarat că, în cazul tragediei de la Spitalul “Victor Babeş”, a fost vorba de o defecţiune tehnică.

“E o problemă tehnică, o defecţiune tehnică şi nu vreau să comentez fiindcă nu cunosc datele investigaţiei şi nu vreau să politizăm cu problema care a fost, o defecţiune tehnică. Îmi pare rău şi sper să nu se va repeta o astfel de situaţie”, a precizat vicepremierul.

El a menţionat, referindu-se la cazul Foişor, că dacă o decizie nu poate fi pusă în aplicare în cinci ore, atunci trebuie pregătită cinci zile.

“Gestionarea sistemului este o altă problemă. Am avut discuţii ieri în coaliţie. Ar trebui, pe de o parte, acţiune de foarte multe ori mai bine pregătită şi dacă există o decizie care nu poate fi pusă în aplicate în cinci ore, atunci se pregăteşte cinci zile. Apropo ce s-a întâmplat săptămâna trecută la Foişor. Preocuparea cea mai importantă este să salvăm vieţi omeneşti. Responsabilitatea este asumată de colegii din USR pentru sănătate şi cu toate că cu toţii avem un punct de vedere nu comentăm public ceea ce se întâmplă mai mult decât este necesar şi suntem oameni responsabili şi suntem convinşi că vom putea trece cu atenţie, cu solidaritate şi cu responsabilitate peste acest moment”, a transmis Kelemen Hunor.

El a afirmat că nu se pune acum problema unor schimbări în Guvern, dar, dacă va fi luată o asemenea decizie, atunci aceasta va fi anunţată de către premierul Florin Cîţu.

“Nu se pune problema să facem acum schimbări. Ceea ce spuneau colegii mei ieri este responsabilitatea colegilor de la USR-PLUS domeniul sanitar, dar cu toţii avem pe lângă ei o oarecare responsabilitate, când şi dacă se face o schimbare va fi anunţată o astfel de schimbare de primul ministru, este prerogativul constituţional al primului ministru de a face astfel de schimbări şi de a anunţa. Dar sunt convins că avem o echipă guvernamentală puternică, responsabilă şi solidară”, a declarat Kelemen Hunor.

El a precizat că are încredere în Vlad Voiculescu că este în stare să gestioneze această situaţie.

“Am încredere în Vlad Voiculescu, am încredere că este în stare să gestioneze această situaţie, apar momente critice şi în momente critice ar trebui să comunice cu mai multă empatie şi deciziile trebuie să fie de foarte multe ori de o rapiditate ieşită din comun”, a menţionat Kelemen Hunor.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Facturile greşite la energie – Florin Cîţu: Dacă a fost intenţionat, toată conducerea trebuie să zboare

Mircea Furdu

Plagiat Ciucă: Premierul solicită analizarea lucrării sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp, după acuzaţiile privind plagiatul

Mihnea Tudor

Florin Cîţu prevede o criză economică de proporţii, în condițiile creşterii dobânzilor

Mircea Furdu

George Simion anunță o ”Ligă anti-Fritz”: Spiritul Timişoarei nu mai este reflectat de administraţia locală

Mihnea Tudor

Rareș Bogdan lansează un avertisment primarului Ciucu, după scandalul din emisiunea ”Culisele statului paralel”

Mircea Furdu

Cristian Diaconescu denunță o tentativă de puci în PMP: Consecințele vor fi în scurt timp

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »