La plajă cu animele de companie! Legea merge la promulgare

La plajă cu animele de companie! Legea merge la promulgare. Sursa foto: stiripescurt

La plajă cu animele de companie! Legea merge la promulgare. Sursa foto: stiripescurt

Accesul pe plajă al animalelor de companie va fi permis, chiar dacă proprietarii trebuie să respecte un set de norme speciale, care au darul de a asigura curăţenia mediului înconjurător, dar şi siguranţa tuturor celor aflaţi pe plajele Mării Negre. În sezonul turistic, o condiție esențială este obținerea acordului operatorilor plajelor, pentru a putea veni la malul mării cu animalul de companie.

De asemenea, noua lege prevede că nerespectarea de către persoanele fizice a obligaţiei de a strânge dejecţiile produse de animalele de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, de a curăţa zona respectivă şi de a le arunca la gunoi este sancţionată cu amendă de la 1.000 la 10.000 lei.

Legea care permite aceste lucruri a fost adoptată, decizional, în Camera Deputaților, și va merge la promulgare. Proiectul a fost depus de USR.

Proiectul de lege vine în completarea și modificarea Ordonanţei de Urgenţă 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă.

„În prezent, legea interzice accesul animalelor de companie pe plajele Mării Negre utilizate în scop turistic, spre deosebire de alte ţări europene, unde accesul animalelor este permis. Modificarea adoptată astăzi elimină interdicţia, dar stabileşte şi nişte norme clare pentru a asigura atât siguranţa persoanelor aflate pe plajă, cât şi curăţenia mediului înconjurător. În afara sezonului estival, accesul cu animale de companie va fi neîngrădit, iar în timpul sezonului estival se va putea realiza cu acordul administratorului plajei”, a afirmat deputata USR Cristina Rizea, potrivit unui comunicat de presă al USR.

Astfel accesul persoanelor fizice însoţite de animale de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic este permis oricând în afara sezonului estival. Pe durata sezonului estival, accesul persoanelor fizice însoţite de animale de companie, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, este permis numai cu acordul operatorilor de plaje, cu condiţia ca animalele de companie să fie ţinute în zgardă sau ham şi lesă, arată propunerea legislativă.

Astfel, accesul cu animale de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic este permis, indiferent de perioada din an, cu condiţia ca animalele de companie să fie ţinute în zgardă sau ham şi lesă.

De asemenea, posesorii de animale de companie au obligaţia de a deţine asupra lor pungi pentru strângerea dejecţiilor produse de acestea, de a curăţa zona respectivă şi de a le arunca la gunoi, mai prevede proiectul.

„Indiferent de perioada din an, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic este permis accesul câinilor utilitari aparţinând persoanelor cu dizabilităţi. Prin excepţie de la prevederile proiectului, pe durata sezonului estival, accesul câinilor din dotarea Ministerului Afacerilor Interne şi al câinilor utilitari aparţinând persoanelor cu dizabilităţi, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, este permis fără acordul operatorilor de plaje”, mai indică sursa citată.

Constituie contravenţie şi este sancţionat cu amendă de la 100 lei la 1.000 lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligaţiei de a ţine animalele de companie în zgardă sau ham şi lesă pe toată perioada prezenţei pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic.

Constituie contravenţie şi este sancţionat cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligaţiei de a strânge dejecţiile produse de animalele de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, de a curăţa zona respectivă şi de a le arunca la gunoi.

„În funcţie de tipul contravenţiilor, constatarea acestora şi aplicarea sancţiunilor este realizată de către persoane anume desemnate din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, persoane anume desemnate din cadrul autorităţii publice centrale pentru turism, ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române şi poliţiştii locali”, mai arată propunerea legislativă.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul în calitate de for decizional şi astfel legea merge la promulgare.

Relaxare la malul mării – Relaxing Music & Sound – sunetul valurilor

This content is blocked because it requires YouTube cookies.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

acces animale de companie pe plajeacces caini plajaanimale pe plajacu caini la plajanorme plajarelaxarestiri pe scurtsunet valuri
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes