La un pas de cel mai mare PERICOL – Bolnavii Covid-19 au început să plece din spitale

Autoritățile nu mai pot impune românilor izolarea și carantina, după decizia CCR, iar cei infectați se cer afară din spitale. Raed Arafat, a transmis vineri o informare către prefecturi, prin care anunță că cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare. Reprezentanții spitalelor anunță că deja primii pacienți au solicitat externarea la cerere și au plecat din unitățile medicale în care erau tratați împotriva Covid-19.

După publicarea în Monitorul Oficial a motivației Curtii Constitutionale care arată neconsituționalitatea măsurii de izolare sau carantinare, autoritățile nu mai au niciun control asupra bolnavilor Covid-19.

Pericolul care ne pândește

”Sunt două categorii de pacienți. Sunt pacienți asimptomatici, care solicită externarea și pentru care avem recomandarea autoizolării. Și, din păcate, sunt pacienți care sunt simptomatici, care au forme de infectare pulmonară, în cadrul infectării cu Sars-CoV-2 și care solicită externarea pe propria răspundere, punându-și viața în pericol, nemaivorbind de riscul pe care îl au de a infecta persoanele din jur și familiile de acasă.”, a declarat Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta, la Antena3.

Și Dr. Emilian Imbri, managerul spitalului ”Victor Babeș” a anunțat sâmbătă că trei persoane infectate cu Covid-19 au plecat deja din spital și că mai sunt persoane care doresc acest lucru. Doctorul trage un semnal de alarmă asupra riscului reîntoarcerii în societate a acestor persoane infectate.

Sunt oameni inconștienți. Fac un apel la rațiune și bun simț fiindcă oamenii aceștia nu își dau seama ce fac. Îî rog pe toți cei infectați să vină la spital fiindcă riscurile de contagiune sunt mari”, a transmis Emilian Imbri, tot într-o intervenție televizată.

Cei infectați cu coronavirus și aflați în spitale pot fi lăsați să plece din unitățile medicale, dacă solicită externarea. În acest moment, în România sunt 59.000 de cetateni în izolare la domiciliu, peste 700 în carantină și aproape 6.000 de bolnavi internați în spital.

Premierul Ludovic Orban a anunțat un nou proiect de lege care va fi adoptat în ședinta de guvern la începutul săptămânii viitoare, însă până atunci a făcut apel la populație pentru respectarea recomandărilor privind prevenirea răspândirii coronavirusului.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

afara din spitalcontrol infectare covidcoronavirusinfectati covid
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes