Opinii

La Vie En Rose

Opinie de Gabriela Ibens, Antwerpen
Opinie de Gabriela Ibens, Antwerpen

Atunci când Bunucu a făurit lumea asta, probabil nu degeaba a lăsat treaba asta cu creația omului pe ultima sută de metri. Dacă e să o luam drept și să ne gândim, lumea era chiar frumușică așa, fară oameni, doar cu floricele, fluturași, pământ, apă și ceva animale. Apoi, chiar nu știu ce s-a întâmplat, la ce emisiune s-o fi uitat Bătrânul, ce film o fi văzut, că și-a zis el deodată în mintea lui: Băi, ia stai! Parcă lipsește ceva!? Mno… și ne-a făcut pe noi! De ce? Iaca asta n-o mai știu! Poate se plictisea sau poate doar îi rămăsese în magazie ceva material pe stoc, ideea e că ne-am trezit tropăind pe aici, unii cu folos, alții cu mai puțin folos și unii… hmmm, unii doar pentru a figura la Gazeta de Perete a Universului la rubrica “Așa NU!”.

Eu cred că Bunucu și-a dat seama repejor că a făcut-o lată cu ultima lui creație, așa că a încercat măcar să repare ce mai era de reparat, așa că ne-a dat creierul și a sperat ca o să îl folosim exact pentru scopul la care se gândise el atunci când l-a născocit, adică la evoluție, dar se vede treaba ca între timp unul dintre noi inventase deja vorba precum căreia “Nenumărate sunt căile Domnului!”, așa că mulți au ales să se abată de la carăruia principală, cu seninătatea unui prunc care aleargă după primul fluture al primaverii.

Când aveam așaaa, cam zece ani, m-am gândit eu că aș putea să șmecheresc o zi, cu ceva noroc poate două, de școală, dacă aplic o metodă infailibilă aflată de la colegi, care spunea că dacă mănânci cretă, faci febră, adică se activează modulul “Mamă Îngrijorată” și TADAAAAAA!!!… stai în pătuț și dormi cât vrei, în timp ce restul o ard ca fraierii la ora de mate. Totul era pregătit, făcusem rost de cretă, acum așteptam doar momentul ăla în care aveam destul curaj să comit nelegiuirea. Realizam că e o chestie nașpa, care nu trebuie făcută, dar în același timp tentația mă chinuia.
Țin minte perfect, eram singură acasă și mă tot foiam cu creta aia în mânâ încercând să îmi fac curaj. Decizia de a da o limbă de control pe ciotul ăla alb nu a avut decât darul de a mă face să vad încă o dată că este exact ceea ce pare: o bucată de cretă cu miros și gust de praf presat! Bleah!

Și când aproape eram gata sa mușc, deoarece să nu vă gândiți că eram atât de isteață încât s-o fi fărâmat în bucățele mai mici, m-a lovit deodată realitatea : CEEA CE FĂCEAM ERA O FAPTĂ NASOALĂ și DUMNEZEU NU AR FI DELOC MULȚUMIT SĂ VADĂ AȘA CEVA!

Așa că am făcut exact ceea ce oricare dintre noi ar fi făcut: m-am ascuns sub masă. Ideea este că eram conștientă de gravitatea faptului în sine, mințeam, mă mințeam pe mine, îmi mințeam mama, să nu mai zic de Bătrânul cu care nu îmi era prea îndemână să mai dau ochii în timpul rugăciunii aleia cu “Înger, îngerașul meu” pe care o rosteam pioasă seară de seară. Faptul că m-am ascuns era echivalentul rușinii, dar nu și al înțelepciunii de a renunța la ideea aia prostească.

Adică am gândit exact cum probabil majoritatea dintre noi ar gândi, știam că nu e bine ceea ce fac și ca ar trebui să încetez, dar în loc să fac asta doar am luat in considerație că ascunzătoarea mea nu este îndeajuns de bună și există posibilitatea să fiu descoperită, chiar și teoretic, de ochiul critic al Domnului, cu toate că masa avea o tăblie din lemn masiv și o față de masă din stofă groscioară cu niste franjuri serioși. Nimic despre consecințe, nimic despre faptul că răneam încrederea mamei, ce naiba să mai amintesc despre “self esteem”?!

Vă sună cunoscut? Eu cred că da! Și mai cred că nu există nici unul dintre noi care să nu fi comis o împietate având prezentă ideea că știe exact ceea ce face, că rănește pe cineva, că înșeală pe cineva, că își murdărește mâinile sau conștiința în vreun mod. Mă gândesc inclusiv la cei care păcătuiesc și prin păcat nu mă gândesc la chestii capitale și apoi aleargă sub poala unui preot care abia a terminat de numărat cei treizeci de arginți, sperând la o mântuire instant. Poate conștiința dimensiunii păcatelor noastre ne-a fost dată spre deșteptare, spre cunoaștere și trezire, căci mă gândesc că încă am fi râșcâit cu un băț pereții unei peșteri în timp ce ne scărpinam de purici, dacă unul dintre noi ar fi crezut că a pune o halca de carne pe focul rămas în urma ultimei furtuni, ar fi un păcat doar pentru că e vineri.

Poate că lista păcatelor sunt exact ca un Cod de Bună Circulație prin Viață! Nu poți “goni” mereu cu pedala până la fund doar sperând că nu o să-ți apară nimeni în cale, nu poți “claxona” în crucea nopții doar în ideea că ai o voce frumoasă și ceilalți se vor bucura să o audă, nu poți exista cu senzația că poți trăi o veșnicie hrănindu-te cu mere de furat, sperând că nu vei fi nevoit nicicând să îti cultivi propria livadă. Poate ca este doar modul Lui de a ne spune să fim RAȚIONALI.

Despre metoda cu creta, ce să vă zic, n-a funcționat, ce-i drept e drept, și eu uitasem să cer referințe exacte asupra cantității și culorii de cretă necesare pentru a vedea “la vie en rose”.

Uitându-mă acum în urmă, mă gândesc că dacă prin cine știe ce întâmplare Bunucul ar fi fost cu geana pe mine acum 40 de ani, probabil o făcea ținându-se cu mâinile de burtă de atâta râs, dar în același timp era bucuros ca pentru o treabă bine făcută, fie și doar pentru că vedea că în mintea unui copil încolțea deja ideea că nici cea mai groasă tăblie din lemn și nici cei mai deși franjuri din lume nu te pot feri de cea mai aprigă judecată care există: a ta însăți!
Sănatate și minte!
Mai vorbim!

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Eu vreau! Eu pot! Eu am!

Gabriela Ibens

Avocat Toni Neacșu ne dă o veste proastă: Președintele poate tărăgana cât vrea numirea unui nou prim-ministru

Mircea Furdu

”Festivalul democraţiei” s-a încheiat în PNL. ”Echipa câştigătoare” a învins la scor în urma unui congres desfăşurat într-o atmosferă de meci de fotbal

Mihnea Tudor

Prea picant pentru a fi fericit

Gabriela Ibens

Vortex motivațional sau ceea ce începe rău se termină (uneori) cu un hohot de râs

Gabriela Ibens

Românii vor ieși în stradă, peste 2-3 luni. De foame! Dar va fi prea târziu… Opinie de Cozmin Gușă

Mircea Furdu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »