Lanţ uman de la Clubul Colectiv până la Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de la tragedie

Lanţ uman de la Clubul Colectiv până la Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de la tragedie
Lanţ uman de la Clubul Colectiv până la Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de la tragedie

Un lanţ uman s-a format, vineri seară, de la Clubul Colectiv până la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a marca împlinirea a cinci ani de la tragedie. Spravieţuitori, rude, prieteni, cunoscuţi sau simpli trecători, cu candele în mână, la distanţa impusă de pandemia pe care o traversăm, s-au prins într-un ”lanţ al memoriei”. La Curtea de Apel Bucureşti au fost aşezate pe zidurile clădirii fotografiile tuturor victimelor, iar la Clubul Colectiv sunt sute de candele aprinse şi zeci de coroane de flori.

La 5 ani după Colectiv, un lanţ de incompetenţă şi corupţie încă ucide zi de zi în România. La 5 ani după Colectiv, un lanţ de aroganţă şi impostură încă ne îmbolnăveşte în loc să ne vindece în spitale. La 5 ani după Colectiv, un lanţ de nepăsare şi iresponsabilitate continuă nedreptatea în loc să pedepsească vinovaţii în justiţie. La 5 ani după Colectiv, cerem dreptate”, este mesajul transmis de organizatori.

Spravieţuitori, rude, prieteni, cunoscuţi sau simpli trecători, cu candele în mână, la distanţa impusă de pandemia pe care o traversăm, câteva sute de persoane, s-au prins într-un ”lanţ al memoriei, de la Clubul Colectiv la Curtea de Apel Bucureşti.

La Curtea de Apel Bucureşti au fost aşezate pe zidurile clădirii fotografiile tuturor victimelor, alături de candele aprinse.

La Clubul Colectiv sunt sute de candele aprinse şi zeci de coroane de flori.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

#colectivcomemorare colectivlant uman colectivtragedia de la colectiv
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes