Lege: zborurile aeriene NATO sunt exceptate de la plata tarifelor în România

15.02.2023
13:08
Avion AWACS NATO
Avion AWACS NATO

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege prin care zborurile militare ale statelor membre NATO sunt exceptate de la plata tarifelor pentru servicii de navigaţie sau aeroportuare, fără a mai fi necesară încheierea unor acorduri şi tratate bilaterale sau multilaterale. Legea merge la promulgare.

Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 21/2020, intervenţiile legislative vizând, în principal, exceptarea de la plata tarifelor pentru servicii de navigaţie aeriană şi a tarifelor aeroportuare de pasager, securitate, dezvoltare, tranzit, transfer, aterizare, staţionare şi iluminat a zborurilor militare efectuate de aeronavele unui stat membru al NATO, fără a mai fi necesară încheierea unor acorduri/tratate bilaterale sau multilaterale în acest sens între România şi statele membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord.

De asemenea, proiectul propune introducerea unor dispoziţii prin care să fie acoperite situaţiile în care anumite zboruri vor face obiectul scutirii de la plata tarifelor pentru servicii de navigaţie aeriană sau aeroportuare, în baza unor tratate la care România este parte.

În acest fel, se creează cadrul legal pentru respectarea unor viitoare angajamente pe care România şi le-ar putea asuma prin tratate internaţionale, în ceea ce priveşte scutirea unor categorii de zboruri de la plata tarifelor pentru servicii de navigaţie sau a celor aeroportuare.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de for decizional, şi astfel legea merge la promulgare.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

avioane natoplata tarife zborzboruri militare romania
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes