Legea carantinei mai așteaptă. Orban, furios pe parlamentarii PSD: Sunt la capătul răbdării

Senatorii amână o decizie în privința proiectului de lege privind carantina și izolarea, inițiat de guvern și adoptat cu modificări de deputați. Votul fusese anunțat pentru sâmbătă, însă senatorii juriști au decis ca acesta să fie amânat pentru luni.

Vineri, Comisia juridică a Senatului a discutat, timp de mai multe ore, amendamentele depuse la proiect, însă raportul comisiei nu a fost finalizat, rămânând în discuţie pentru sâmbătă dimineaţă mai multe texte. La şedinţă a participat şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

Joi seara, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, acceptând mai multe amendamente convenite şi în urma discuţiei cu secretarul de stat în MAI Raed Arafat. S-au înregistrat 266 voturi pentru, 11 contra şi 8 abţineri.

Orban, furios pe parlamentarii PSD

Transmit un mesaj de revoltă și indignare. Amânarea adoptării legii înseamnă o cresterii dramatică a riscului de infectare. Guvernul si autoritățile sunt lipsite de un instrument vital. (…) Există riscul ca persoanele infectate să se plimbe liber în societate. (…) Este evident că avem o crestere a numărului de cazuri, nu pot să înțeleg de ce PSD se încăpățânează sătragă de timp să ne pună bețe în roate. Sunt la capătul răbdării, acest joc afectează sănătatea oamenilor. Le mai solicit o dată, adoptați legea”, a spus Orban, sâmbătă, după o ședință la MAI.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

carantina romanialegea carantineiludovic orbanvot legea carantinei
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes