Weber este prezent în aceste zile la Bucureşti, în contextul desfăşurării, miercuri şi joi, a Congresului PPE.
El a afirmat că se simte “binevenit” în capitala României.
Liderul Popularilor Europeni a subliniat că PPE este, în prezent, “cea mai mare forţă din Parlamentul European”. “Avem cel mai mare număr de aleşi locali din Europa”, a precizat el.
Potrivit preşedintelui PPE, au fost mai multe motive pentru care Bucureştiul a fost ales pentru a fi gazda acestei reuniuni PPE – unul dintre motive fiind faptul că PPE are “doi lideri puternici” în România, după cum a explicat el, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi şeful statului, Klaus Iohannis. De asemenea, a arătat Manfred Weber, “PPE se defineşte ca un partid de centru-dreapta şi al ţărilor est-europene”, iar România “este aproape de Ucraina”.
Comenteaza cu profilul facebook