Preşedintele Aleksandr Lukaşenko, care luna trecută a negociat un acord pentru a pune capăt unei revolte armate în Rusia, a declarat joi că liderul mercenarilor ruşi Evgheni Prigojin nu se mai află în Belarus, informează Reuters.
Lukaşenko a declarat la 27 iunie că Prigojin, liderul Grupului Wagner, ai cărui luptători au capturat pentru scurt timp un oraş din sudul Rusiei şi au pornit în marş spre Moscova, a sosit în Belarus ca parte a acordului din 24 iunie care a dezamorsat criza.
Joi, însă, Lukaşenko a declarat reporterilor: “În ceea ce-l priveşte pe Prigojin, el se află în Sankt Petersburg (al doilea oraş ca mărime din Rusia). El nu se află pe teritoriul Belarusului”.
Un avion privat folosit de Prigojin a plecat miercuri din Sankt Petersburg spre Moscova şi se îndrepta joi spre sudul Rusiei, potrivit datelor de urmărire a zborurilor, dar nu este clar dacă şeful mercenarilor se află la bord, precizează Reuters.
Lukaşenko a declarat că oferta făcută Wagner de a staţiona o parte din luptătorii săi în Belarus – o perspectivă care a alarmat ţările vecine din NATO – rămâne valabilă. El a spus că nu consideră că aceasta reprezintă un risc pentru Belarus şi nu crede că luptătorii Wagner ar lua vreodată armele împotriva ţării sale.










Comenteaza cu profilul facebook