Litoralul pentru toți 2020 – tarife reduse drastic după 1 septembrie

Litoralul pentru toți - tarife reduse drastic după 1 septembrie
Litoralul pentru toți - tarife reduse drastic după 1 septembrie

Programul Litoralul pentru toți 2020 continuă și în această toamnă, iar turiștii români vor avea tarife cu 65 % mai reduse față de cele care au fost oferite în perioada vârfului de sezon, conform Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Turiștii care s-au decis să meargă pe litoral, în perioada 1-30 septembrie, vor avea ocazia să se cazeze cu tarife mult mai reduse, prețul minim pentru o noapte de cazare fiind de 45 de lei, conform unui comunicat de presă al Federației.

Programul ”Litoralul pentru toți” se află, în acest an, la cea de-a 37-a ediție, 49 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral înscriindu-se și oferind turiștilor circa 3.600 de locuri de cazare pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere și revânzătorii lor, cât și direct de către hotelurile înscrise în program.

“Ne aflăm într-un an deosebit de greu pentru turismul românesc, acest sector de activitate fiind cel mai afectat în urma apariției pandemiei de SARS-CoV-2 în țara noastră. A trebuit să facem față nenumăratelor provocări și schimbări, deloc ușoare, pe care apariția noului coronavirus le-a impus, fiecare operator din turism făcând eforturi deosebite pentru ca toți turiștii să se simtă în siguranță și să se bucure cu adevărat de vacanță, în pofida restricțiilor. Astfel, la sfârșitul unui sezon dificil, considerăm că avem obligația de a face toate eforturile pentru a prelungi sezonul estival, oferind turiștilor oportunitatea să petreaca un sejur la malul Mării Negre”, susține Dragoș Răducan, Prim-Vicepreședintele Executiv FPTR.

Federația Patronatelor din Turismul Românesc este singura federație patronală cu reprezentativitate legala la nivel de ramură. Are în componență un număr de 5.344 de societăți comerciale din turism, cu 73.752 de angajați și cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro.

FPTR mai precizează în comunicat că, așa cum s-a întâmplat și în 2019, sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cazare ieftina litorallitoral septembrielitoralul pentru totilitoralul pentru toti 2020program litoral ieftintarife litoral septembrietarife reduse litoral
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes