Livia Graur și-a serbat fiica la sala de escaladă! Renata a împlinit 8 ani!

Livia Graur, prezentatoarea știrilor Focus de la Prima TV, a avut o aniversare importantă în familie. Fiica ei, Renata a implinit 8 ani! Și de ziua ei, prezentatoarea de la Prima TV a organizat o petrecere atipică.

“Am fost la o sală de escaladă, după ce și-a descoperit pasiunea pentru climbing în urmă cu câteva luni. Nici nu a vrut să audă de altceva, așa că am închiriat sala doar pentru noi, astfel încât petrecerea să fie așa cum a visat. Au avut mai multe activități și chiar și părinții au putut să se cațere, dacă au vrut” spune Livia.

Ea a fost puțin reticentă la început dar în final s-a dovedit a fi cea mai tare petrecere pe care Renata a avut-o de până acum, iar Livia Graur mai spune:

“Dincolo de asta, nici nu îmi dau seama când au trecut cei 8 ani, parcă au zburat. Renata e aproape cât mine, iar acum putem face și schimb de haine, pentru că tricourile mele îi vin! Este foarte amuzant când mergem împreună pe undeva, căci lumea ne întreabă dacă suntem surori! Eu mi-am dorit să fiu o mamă tânără, pentru că sunt de părere că așa sunt mai apropiată de fiica mea, de preferințele ei, o înțeleg mai bine și putem fi și prietene înainte de toate.”

Telespectatorii o pot vedea pe Livia Graur la știrile Focus 14, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Prima TV.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

livia graur
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes