Locuri de muncă sunt, numai să vrei să muncești. Creștere SEMNIFICATIVĂ a numărului de angajări în pandemie

În România s-au făcut cu 50% mai multe angajări decât în aceeași perioadă a anului trecut, arată un studiu al celei mai mari platforme de recrutări online din țara noastră. Cele mai multe recrutări s-au făcut în retail, IT, firme de curierat, fabrici, dar și clinici private și farmacii, mai puțin în supermarketuri deoarece oamenii se tem de expunerea prea mare la virus.

Vlad Curtifan, Best Jobs România spune, citat de scrie stirileprotv.ro: ”Știm că vară, e o perioadă când interesul angajaților scade foarte mult, având în vedere că e o perioadă a concediilor, dar situația din piața muncii pe fondul crizei și a instabilității economice a făcut în așa fel încât cifrele din acest punct de vedere să fie mai mari”.

”Interesant este că de când am început această criză, angajații, candidații au mers către acest domeniu, de retail, însă, luna trecută am avut o scădere de 60% a aplicărilor pentru retail”, explică acesta.

Reconversie profesională

De asemenea, in această perioadă foarte multe companii au fost nevoite să suplimenteze numărul angajaților pentru a-și dezvolta serviciile online. Pentru că sunt mai multe comenzi online ca niciodată o firmă de curierat a angajat recent numai puțin de 130 de curieri, manipulanți și operatori pentru call center.

În această perioadă recrutăm mult mai ușor față de aceeași perioadă a anului trecut pentru că foarte mulți își caută un loc de muncă și sunt dispuși să facă o reconversie profesională. Spre exemplu, am recrutat oameni din horeca, ospătari, chelneri”, spune Elena Anghel, director HR firmă de curierat.

Conform unui studiu din anul 2019, aproape 70% dintre români sunt dispuși să-și schimbe meseria, iar cei mai deschiși la o schimbare sunt angajații cu vârste cuprinse între 31 și 50 ani.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

angajari onlinelocuri de muncamunca de acasaReconversie profesionalăunde se fac angajari
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes