LOVITURĂ pentru românii care muncesc în străinătate | Anunţ OFICIAL de la Fisc

Anunţ extrem de important de la Fisc pentru românii din străinătate. Milioanele de români care câştigă bani în afara ţării, dar și cei care stau în România dar au venituri din alte țări trebuie să își plătească impozitul pe venit la fiscul din România. Dacă nu se vor supune acestei decizii, vor plăti amenzi substanțiale, care ajung la 500 de lei, anunţă libertatea.ro, conform stiripesurse.ro

Legislația fiscala din România spune că persoanele fizice care au obținut în 2016 venituri în afara țării sunt obligate să le declare Fiscului, pentru impozitare, până în data de 25 mai 2017. Raportarea se face prin intermediul Formularului 201 și, în caz de nedepunere, contribuabilii riscă să fie sancționați cu până la 500 de lei.Veniturile realizate în străinătate, ce sunt supuse impozitării în România, sunt, în principal, următoarele:
– din profesii liberale;
– din activități de producție, comerț și prestări de servicii;
– din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală (adică drepturi de autor);
– din cedarea folosinței bunurilor (adică închirierea terenurilor, caselor, mașinilor etc.);
– din activități agricole, piscicultură și silvicultură;
– cele sub formă de dividende și dobânzi;
– din premii;
– din jocuri de noroc;
– din pensii.

Veniturile salariale obținute în străinătate și plătite de un angajator …

Source: LOVITURĂ pentru românii care muncesc în străinătate | Anunţ OFICIAL de la Fisc | Nasul.tv