Potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook, Lucian Rusu, secretar executiv al Partidului Național Liberal, a afirmat după ședința conducerii PNL, că partidul are oameni pregătiți pentru fiecare minister în parte. Acesta a mai menționat că alte discuții trebuie încheiate pentru ca noul executiv să fie instalat cât mai rapid la Palatul Victoria.
Lucian Rusu a mai precizat: “În calitate de secretar executiv al Partidului Național Liberal, alături de Alexandru Muraru, președintele PNL IASI și colegii din Biroul Permanent Național al PNL am susținut ieri ambele propuneri pentru noua echipă guvernamentală.
Partidul Naţional Liberal are oameni pregătiți pentru fiecare minister în parte, iar orice alte discuții trebuie încheiate pentru a trece la instalarea rapidă a noului executiv.
România trebuie să aibă un Guvern care îşi asumă cu toată responsabilitatea faptul că avem nevoie de reforme, creștere economică și mai ales de fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Trebuie să avem o guvernare eficientă și performantă!”
Comenteaza cu profilul facebook