Ludovic Orban: Îmbolnăvirea elevilor nu se produce în şcoală

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă la Timişoara, că îmbolnăvirea elevilor cu noul coronavirus nu se produce în şcoli, deoarece în instituţiile de învăţământ aceştia sunt supravegheaţi de către cadrele didactice şi poartă mască de protecţie.

”Este o depăşire nu foarte mare, în raport cu procentul de 6,3% care a fost până la începerea şcolii, creşterea nu este foarte mare şi vă spun că îmbolnăvirile nu se produc în şcoală. În şcoală, copiii sunt sub supravegherea cadrelor didactice, poartă mască, sunt supravegheaţi inclusiv în pauze, riscul de îmbolnăvire nu apare în cadrul şcolii, ci în afara şcolii”, a declarat Orban, întrebat dacă, în opinia sa e oportună deschiderea şcolii, în contextul în care numărul de îmbolnăviri la copii e depăşit de cel de la începutul pandemiei şi până în prezent.

În judeţul Timiş sunt aproape 100 de elevi, profesori şi angajaţi din învăţământ în spitale, infectaţi cu COVID-19.

De la debutul pandemiei, în judeţul Timiş, au fost înregistrate 7.178 cazuri de infectări cu SARS CoV-2, din care 296 în ultimele 24 de ore. Rata de infectare în judeţul Timiş este de 2,8 la o mie de locuitori, iar în Timişoara a depăşit 3 la o mie de locuitori, municipiul fiind în scenariul roşu.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

copii supravegheatielevi mascaimbolnavire eleviludovic orban
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes