Ludovic Orban recunoaște că există așteptarea ca Florin Cîțu să candideze la președinția PNL

Ludovic Orban recunoaște că există așteptarea ca Florin Cîțu să candideze la președinția PNL

Ludovic Orban recunoaște că există așteptarea ca Florin Cîțu să candideze la președinția PNL

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că există o aşteptare ca actualul premier, Florin Cîţu, să candideze la funcţia de șef al PNL la Congresul partidului. Orban a făcut un apel ca, acolo unde există competiţie, candidaţii să facă o campanie pozitivă, în cadrul partidului.

“Este evident că există această aşteptare, posibilitate, ca domnul Cîţu să îşi depună candidatura la funcţia de preşedinte al PNL. Asta e decizia dânsului, eu nu îmi permit să comentez, eu mi-am anunţat candidatura şi îmi fac campanie în mod pozitiv, convingându-i pe colegii mei din PNL că am o viziune şi un proiect serios atât pentru PNL, cât şi pentru România”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc în judeţul Mureş.

Liderul PNL a mai adăugat că este liber la competiţie la toate nivelurile, în cadrul partidului. “E liber la competiţie, la toate nivelurile. Şi la nivel local şi la nivel judeţean. Singurul lucru pe care mi-l doresc e ca peste tot unde avem competiţie, candidaţii să facă o campanie pozitivă, bazată pe proiecte, pe obiective şi mai puţin o campanie în care să îşi atace colegii”, a declarat Orban. 

Data propusă pentru Congresul PNL este 25 septembrie, urmând să participe aproximativ 5.000 de delegaţi.

Premierul Florin Cîţu a evitat să răspundă clar întrebărilor dacă va candida la şefia formaţiunii.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

candideze sefia pnlexista asteptareflorin cituludovic orbaludovic orban
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes