Lupta pentru voturile românilor din diaspora a început: Rareș Bogdan anunță modificări în statutul PNL și înființarea de birouri speciale pentru diaspora, la Consiliile Județene

27.05.2022
12:38
Lupta pentru votuiile românilor din diaspora a început: Rareș Bogdan anunță modificări în statutul PNL și înființarea de birouri speciale pentru diaspora, la Consiliile Județene. Foto: stiripescurt.ro
Lupta pentru votuiile românilor din diaspora a început: Rareș Bogdan anunță modificări în statutul PNL și înființarea de birouri speciale pentru diaspora, la Consiliile Județene. Foto: stiripescurt.ro

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, a anunţat o modificare la statul partidului pentru românii din Diaspora, fiind introdusă şi o comisie permanentă pentru cei plecaţi în străinătate. De asemenea, în toate consiliile judeţene conduse de liberali vor fi birouri speciale pentru problemele românilor care lucrează în afara ţării.

Rareş Bogdan a declarat, vineri, la Consiliul Naţional al PNL, că fără susţinerea românilor din Diaspora dreapta românească ar fi fost mult mai slăbită.

“Ne dorim să avem organizaţii şi mecanisme de partid funcţionale, şedinţe cu decizii, lideri cu responsabilităţi clare şi o resursă umană competentă. Partidul Naţional Liberal apreciază susţinerea esenţială a românilor din Diasporă în tot ceea ce înseamnă activitatea României din interior. Fără susţinerea românilor din Diasporă dreapta românească ar fi fost mult mai slăbită. Românii din Diasporă sunt cei care au susţinut consistent şi susţin România din interior”, a afirmat Rareş Bogdan.

Modificări în statut

Eurodeputatul liberal și prim-vicepreședinte al PNL a anunţat şi care sunt modificările la statutul PNL:

“Este imperios necesar să le dăm importanţa cuvenită, iar PNL consideră că este de datoria sa să înfiinţeze, prin modificarea Statutului, Comisii Permanente pentru românii din Diasporă la nivel local şi judeţean. Prin urmare, se propun în rezoluţia adoptată la Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal din 27 mai 2002 desfăşurat la Poiana Braşov următoarele: se modifică articolul 57 din statutul Partidului Naţional Liberal referitor la comisiile de specialitate permanente şi se introduce o nouă literă S, astfel S – comisia pentru românii din Diasporă. De asemenea, în toate consiliile judeţene conduse de liberali vor funcţiona birouri speciale pentru problemele românilor plecaţi din judeţele respective care acum trăiesc în afara României”, a transmis Rareş Bogdan.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

birouri la consilii judetene diasporabirouri speciale diasporadiaspora romanarares bogdanromani din diaspora
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes