Măgărușul Aiurel, salvat de pompierii hunedoreni de la înec dintr-un canal cu apă

Măgărușul Aiurel, salvat de pompierii hunedoreni. Sursa foto: IGSU
Măgărușul Aiurel, salvat de pompierii hunedoreni. Sursa foto: IGSU

Pompierii hunedoreni au salvat, în prima zi din acest an, un măgăruş căzut într-un canal din Brad.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis, luni, că pompierii au fost solicitaţi să intervină, duminică, pentru salvarea unui măgăruş, rătăcit de turmă, care căzuse într-un canal de pe Aleea Primăverii, din municipiul Brad. Echipele de intervenţie au constatat că măgăruşul se zbătea între viaţă şi moarte, iar canalul respectiv era îngust şi plin de apă.

Dacă ar fi fost 1 aprilie, poate am fi crezut că e o glumă, dar cum era 1 ianuarie, toată lumea a luat în serios apelul de urgenţă care anunţa că un suflet trebuie salvat. În câteva minute, pompierii au ajuns la locul cu pricina, unde Aiurel, un măgăruş ‘aiurit’, evident, rătăcindu-se de turmă, a căzut într-un canal de pe Aleea Primăverii, din municipiul Brad. Răgetul disperat cu care măgăruşul i-a întâmpinat pe colegii noştri, le-a dat numaidecât de înţeles că situaţia era gravă. Şi într-adevăr, în canalul îngust şi plin cu apă, Aiurel se zbătea între viaţă şi moarte. Cu accesoriile din dotarea autospecialei, salvatorii l-au asigurat cum au putut mai bine, pentru a nu mai exista pericolul de înec, iar apoi, în scurt timp au reuşit să-l extragă în siguranţă“, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a IGSU.

Pompierii au mai povestit că măgăruşul nu a încercat să fugă după ce a fost scos, ci s-a ghemuit în brațele lor, ulterior el fiind ghidat către turma sa.

Spre surprinderea colegilor noştri, deşi Aiurel era ud leoarcă, epuizat şi bulversat de cele întâmplate, nu a încercat să fugă, ci preţ de câteva minute s-a cuibărit fără nicio teamă în braţele lor. Aceştia au aşteptat ca puiul de măgar să-şi tragă sufletul, l-au dezmierdat şi apoi l-au ghidat încet, încet, până la turma sa. Şi uite aşa, viaţa lui Aiurel a reintrat pe făgaşul normal, însă păţania lui din prima zi a noului an va rămâne în mod cert în amintirea multora dintre noi, fiind una dintre cele mai neaşteptate situaţii cu care ne-am confruntat şi care a avut un final aşa cum ne-am dorit!“, mai menţionează IGSU.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

aiurelmagarus salvatmagarusul aiurel
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes