Cunoscutul polițist Marian Godină avut unele postări la care au curs comentarii ne la locul lor, ba mai mult a fost acuzat de rasism. Pentru a risipi această acuzție, Godină a postat o replică, în care povestește pe scurt despre acțiunile sale de caritate, în care sunt incluse multe persoane de etnie rromă, defavorizate.
”Spre deosebire de cei care îmi lasă comentarii în care sunt acuzat de rasism, am fost de nenumărate ori în comunități de rromi din județul Brașov. Cu mașini pline cu alimente, haine, încălțăminte etc. Din banii mei și ai celor care s-au alăturat demersurilor”, își începe postarea de joi Marian Godină.
”În casă la mine au intrat copii de etnie rromă care au făcut baie pentru prima oară în viața lor într-o cadă și care au plecat mâncați, cu haine noi și cu cele vechi spălate și uscate.
Sunt absolut convins că cei care îmi lasă acum comentarii de tipul ăsta, nu au intrat vreodată în vreo comunitate de rromi, cu atât mai puțin să-i primească în casă și să-i pună la masă.
De multe ori am fost la ei fără să postez nimic despre asta”, mai scrie el, chiar în Ajunul Crăciunului.
Și, pentru a exemplifica ce anume se poate face pentru veni în sprijinul celor defavorizați, polițistul dă și un exemplu:
”Aseară, reprezentanți ai unor ONG-uri protestau într-un magazin cu tricouri imprimate cu mesaje și erau live pe Facebook. În timpul ăsta, mulți dintre cei pentru care ei se laudă că luptă așteaptă Crăciunul fără să aibă nimic de pus pe masă. Sau poate unii au datorită acțiunii pe care am organizat-o pe Facebook acum câteva zile, când ne-am strâns atât de mulți oameni.
Eu zic că banii cheltuiți pe deplasarea la Brașov, imprimări de tricouri și energia dedicată protestului puteau fi folosite pentru a face ceva concret pentru a ajuta acei oameni, nu circ ieftin in căutarea de reclamă.
Poate citesc asta și dl Gelu Duminică și dl Ciprian Necula care s-au grăbit să mă atace. Mai multe fapte și mai puțină reclamă, domnilor”, este îndemnul, postat pe pagina sa de Facebook, cunoscutului apărător al legii.









Comenteaza cu profilul facebook