Managerul Spitalului ”Victor Babeş”, despre testările COVID în farmacii: Să faci un test necesită o recoltare de exudat nazal sau faringian, ori această recoltare nu poţi să o faci într-un loc public”

Medicul Simin Florescu, manager interimar al Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeş”, din Capitală, a afirmat, duminică, la Digi 24, că pentru realizarea unui test antigen pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2 este nevoie de recoltare de probe şi consideră ideea recoltării într-un spaţiu public, cum este farmacia, ar putea să nu fie ”chiar cel mai potrivit lucru”.

”Asta este o problemă foarte spinoasă. Să faci un test necesită o recoltare de exudat nazal sau faringian, ori această recoltare nu poţi să o faci într-un loc public, unde sunt mulţi alţii. Necesită ori condiţii de domiciliu propriu, unde eşti numai tu cu tine, ori recoltare, într-adevăr într-o instituţie spitalicească sau într-un cabinet medical. A recolta într-o farmacie nu ştiu dacă este chiar cel mai potrivit lucru”, a afirmat Simin Florescu.

Aceasta a precizat că la spitalul pe care îl conduce au fost ”foarte mulţi” pacienţi cu COVID-19 care au afirmat că s-au testat, dar nu s-au înregistrat în ”nicio reţea oficială” înainte să ajungă la spital pe fondul agravării bolii.

Întrebată cât va mai dura pandemia, medicul a răspuns: ”Anul ăsta va ţine. Speranţele noastre se îndreaptă către anul viitor”.

”Speranţa masivă că nu va fi valul patru este dată de această vaccinare”, a adăugat Simin Florescu.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat, joi, că a fost creat cadrul legal pentru testarea rapidă antigen în farmacii, urmând să aibă loc discuţii cu reprezentanţi ai farmaciilor.

Vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România Răzvan Prisada afirmă că lansarea unui program de testare a populaţiei pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în această perioadă ar fi un lucru „ideal”, el subliniind importanţa unei astfel de măsuri mai ales prin prisma faptului că rezultatele pot fi centralizate.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

manager Victor Babesnu considera locul potrivitsimin florescuspatiu publicteste antigen farmaciiteste covid
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes