Marcel Boloș, PNL, anunță demersurile făcute pentru majorarea pensiilor

30.09.2024
18:37

Ministrul Boloș a făcut noi precizări legate de pensiile majorate. Conform liberalului, Ministerul a făcut demersurile necesare pentru deschiderea de credite bugetare în valoare de 10,6 miliarde de lei.

Conform ministrului Finanţelor, instituţia pe care o conduce a făcut demersurile necesare privind deschiderea de credite bugetare. Astfel, suma de 10,6 miliarde de lei urmează să fie direcționată către Casa Naţională de Pensii. Diferența de până la 12,5 miliarde lei va fi virată pentru celelalte drepturi de asistență socială.

Acum, echipele de la Casa Națională de Pensii și Poșta Română vor continua procesul de repartizare a fondurilor, astfel încât plățile să se facă la timp. Ca de fiecare dată, cu respect pentru seniorii României!”, a transmis ministrul. Luna trecută, ministrul de Finanțe anunța că bugetul alocat pensiilor va creşte. Totodată, acesta a menționat că schimbarea a intervenit pe fondul recalculării. Conform anunțului făcut în perioada respectivă, bugetul a crescuf cu 50%, spre deosebire de anul 2020.

Totodată, Marcel Boloș susținea că ponderea cheltuielilor cu pensiile în PIB nu are modificări majore.

„În proiecţiile pe care le-am realizat la nivelul Ministerului Finanţelor, ponderea acestor categorii de cheltuieli cu pensiile în PIB rămâne constantă, cu tendinţe de scădere în perioada 2030-2031. Deci, din acest punct de vedere, putem spune că legea, în ansamblul său, şi-a atins obiectivul, acela de a avea în România un sistem public de pensii sustenabil”, explica acesta.

Banii vor fi utilizați pentru asigurarea plăţii tuturor pensiilor majorate. Totodată, diferenţa de până la 12,5 miliarde lei va fi virată pentru restul drepturilor de asistenţă socială.

Mesajul ministrului: „Un nou transfer important de fonduri realizat de Ministerul Finanțelor: am procesat deschiderea de credite bugetare pentru ca 10,6 miliarde de lei să plece astăzi către Casa Națională de Pensii, pentru asigurarea tuturor pensiilor majorate”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

majorare pensiimarcel bolos
Felix Bradu
Felix Bradu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 20 de ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes