Marcel Ciolacu, întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la Bruxelles: Pe agenda discuţiilor: situaţia din Marea Neagră, provocările ţării noastre, integrarea în Schengen, Republica Moldova şi Ucraina

Marcel Ciolacu, Bruxelles
Marcel Ciolacu, Bruxelles

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit vineri la Bruxelles cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în cadrul vizitei pe care şeful Executivului o efectuează în capitala Europei. Pe agenda discuţiilor s-au aflat situaţia din Marea Neagră, provocările cu care se confruntă România, integrarea în Schengen, Republica Moldova şi Ucraina, a precizat premierul. ”Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, mi-a reconfirmat, astăzi, susţinerea sa totală pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Domnia sa este unul dintre marii prieteni ai ţării noastre şi i-am mulţumit pentru suportul său constant, ferm şi plin de energie”, a mai transmis Ciolacu.

UPDATE – ”Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, mi-a reconfirmat, astăzi, susţinerea sa totală pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Domnia sa este unul dintre marii prieteni ai ţării noastre şi i-am mulţumit pentru suportul său constant, ferm şi plin de energie. Am căzut de acord că o decizie legitimă, în favoarea României, reprezintă cel mai bun antidot pentru a detensiona actualul cumul de factori care ar putea avansa euroscepticismul în zona de est a continentului”, a transmis premierul după întâlnire. 

Şeful Executivului mai spune că ”preşedintele Charles Michel a mulţumit României şi pentru sprijinul puternic oferit de ţara noastră Ucrainei şi Republicii Moldova”.

”Este dovada că românii probează cu fapte ce înseamnă solidaritatea! De aceea, sper că şi Europa va proba, printr-o decizie în favoarea României pe tema Schengen, că solidaritatea europeană există şi în realitate, nu doar în declaraţiile oficiale!”, mai afirmă premierul pe Facebook. 

ŞTIREA INIŢIALĂ – ”Schimb de opinii constructiv cu preşedintele Consiliului European, Charles MIchel, cu privire la situaţia din Marea Neagră, provocările cu care se confruntă România, integrarea în Schengen, Republica Moldova şi Ucraina. România susţine extinderea UE şi nevoia de mai multă solidaritate a Uniunii cu ţările din prima linie”, a transmis premierul pe X. 

Premierul Marcel Ciolacu i-a vizitat, joi dimineaţă, pe cei doi pompieri răniţi în exploziile de la Crevedia şi aflaţi pentru tratament la Spitalului militar Regina Astrid din Bruxelles.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ciolacu bruxellesmarcel ciolacu
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes